Ministrul Educaţiei: Vom face o reevaluare a reţelei şcolare. Poate mai redeschidem şcoli

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, joi, la Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, că intenţionează să facă o reevaluare a reţelei şcolare şi, în funcţie de necesităţi, să redeschidă unele unităţi de învăţământ astfel încât copiii să nu mai fie nevoiţi să facă naveta.
Economica.net - joi, 04 mai 2017, 12:30
Ministrul Educaţiei: Vom face o reevaluare a reţelei şcolare. Poate mai redeschidem şcoli

”Noi vrem să facem o reevaluare a reţelei şcolare şi să vedem dacă nu există posibilitatea chiar dintre şcolile care au fost iniţial închise, unele dintre ele să fie redeschise, pentru că există un fenomen foarte periculos, aproape în fiecare săptămână au loc accidente cu microbuze şcolare, sunt distanţe foarte mari pe care elevii trebuie să le parcurgă în aceste microbuze. Ce am constatat, sunt şi foarte multe cadre didactice care fac naveta. Deci ar trebui optimizată această navetă a elevilor şi a profesorilor, astfel încât la nivel local să folosim cât mai bine grădiniţele, şcolile, unităţile şcolare în general”, a spus ministrul Educaţiei.

Acesta a adăugat că inspectoratele şcolare vor face această analiză în fiecare judeţ.

”Vom avea o discuţie cu inspectoratele şcolare pe această temă, vom avea o videoconferinţă şi după aceea vom propune această temă, urmând ca inspectoratele şcolare să se ocupe de această analiză”, a precizat ministrul Pavel Năstase.

Ministrul Educaţiei s-a aflat joi într-o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. A mers la Corbii Mari, la o grădiniţă aflată în reabilitare cu fonduri de la Banca Mondială. În valoare de 600.000 de lei, acesta este ultimul proiect din cele cinci de la nivelul judeţului finanţate prin Banca Mondială. Ministrul a mers apoi la şcoala din satul Grozăveşti, comuna Corbii Mari, unitate de învăţământ aflată în reabilitare cu bani de la Ministerul Educaţiei. La Potlogi ministrul a mers la o şcoală şi o grădiniţă, iar la Târgovişte la o grădiniţă unde se efectuează lucrări de reabilitare, precum şi la Palatul Copiilor şi la campusul Universităţii Valahia.

Autorităţile judeţene au cerut încă de acum doi ani să preia în administrare Palatul Copiilor din Târgovişte pentru a reabilita clădirea, aflată în stare de degradare. La campusul universitar, rectorul Universităţii Valahia, Călin Oros, a subliniat că la Târgovişte este singurul campus din ţară care a fost construit de la zero după Revoluţie şi i-a prezentat ministrului stadiul în care se află unele dintre construcţiile din campus.

La vizita ministrului Educaţiei au participat autorităţi locale, precum şi parlamentarii PSD de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu, Titus Corlăţean, Carmen Holban şi Oana Vlăducă.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Ucraina, "un stat eşuat", s-a lăsat sedusă de integrarea europeană şi a devenit principala unealtă a SUA împotriva Rusiei, o cale pe care merge în prezent şi Republica Moldova, a declarat......
UE contestă la OMC măsurile Chinei privind importul de coniac
UE contestă la OMC măsurile Chinei privind importul de coniac
Comisia Europeană a anunţat luni că a iniţiat o acţiune în instanţă, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), ...
PSD va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul doi al prezidenţialelor, spune Mihai Tudose
PSD va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul doi al prezidenţialelor, spune Mihai Tudose
Partidul Social Democrat va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul al doilea al prezidenţialelor, ...
TOP Criptomonede care pot schimba jocul în timpul apropiat
TOP Criptomonede care pot schimba jocul în timpul apropiat
Piața de criptomonede s-a bucurat de creșteri agresive din urma alegerilor din SUA. Bitcoin s-a dovedit a fi una dintre ...