Oţelul vagoanelor vechi cumpărate de la CFR Marfă cu 120 de euro pe tonă, vândut de Remat către compania Silcotub cu 260 euro pe tonă – referat

Remat Călăraşi a cumpărat cu 120 de euro pe tonă de “oţel greu” rezultat din dezmembrarea vagoanelor CFR Marfă şi apoi a revândut oţelul către compania Silcotub cu 260 de euro pe tonă, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a celor 19 foşti angajaţi ai CFR Marfă implicaţi în dosarul vagoanelor subevaluate vândute la fier vechi, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 04 mai 2017, 18:39
Oţelul vagoanelor vechi cumpărate de la CFR Marfă cu 120 de euro pe tonă, vândut de Remat către compania Silcotub cu 260 euro pe tonă - referat

“Rezultă cu evidenţă că principala categorie de deşeuri metalice vizată de ansamblul infracţional a fost oţelul. Acesta are un preţ mediu de tranzacţionare de 218,90 euro/ tonă. Or, prin manoperă frauduloasă a disimulării cantităţilor de oţel rezultat din casări, sub forma fierului vechi, membrii grupării au urmărit cu evidenţă însuşirea diferenţei de preţ dintre suma plătită de SC Remat SĂ Călăraşi către CFR Marfă (120 euro/tonă de fier vechi) şi preţul cu care Remat Călăraşi a vândut mai departe oţelul”, se arată în referat, scrie News.ro.

La dosar există o serie de convorbiri telefonice dintre administratorul Remat Călăraşi, Tawil Abbas, şi reprezentantul principalului client al societăţii Silcotub Zalău

“Se constată astfel că oţelul este produsul cel mai puternic negociat între părţi, caz în care Remat Călăraşi ajunge să vândă oţelul către Silcotub Zalău cu preţul de 260 euro/tonă (deci peste preţul mediu pe piaţă). Aspectele rezultate din interceptările convorbirilor telefonice se coroborează cu menţiunile facturilor încheiate între Remat Călăraşi şi Silcotub SA”, susţin procuroriii.

Din cercetări, a rezultat că la finele lunii decembrie 2016, CFR Marfă a scos la licitaţie, prin Bursa de Mărfuri, un nou lot de vagoane. Despre acest aspect, Tawil Abbas, reprezentantul Remat Călăraşi, a purtat mai multe discuţii cu Alex Tesoi, reprezentantul Silcotub, rezultând că rezultatele licitaţiei pot fi influenţate prin neprezentarea la licitaţie, fapt care atrage o scădere a preţului cerut prin bursă. “Astfel, în convorbirea din data de 27 decembrie 2016, ora 14.55, Tawil Abbas i-a spus lui Alex Tesoi, că nu se va prezenţa la licitaţia deschisă pentru vânzarea de vagoane, pentru ca apoi, în aceeaşi discuţie, să spună ”şi totuşi, pentru rezerva ta în februarie merită!”, rezultând că va aştepta până în luna februarie a anului 2017, când preţul cerut prin bursă va scădea”, se mai arată în referatul DIICOT.

În document se mai precizează că printr-o notă din 2014, conducerea CFR Marfă recomandă Consiliului de Administraţie al societăţii (unde Directorul general Mihuţ Constantin Crăciun avea oricum calitatea de membru) scoaterea din funcţiune a 2450 de vagoane, fără a se preciza cum vor fi valorificate acestea.

“Se poate constata că, pentru a nu trezi suspiciuni, în Nota de fundamentare şi în Hotărârea Consiliului de Administraţie nu se face menţiunea modului în care urmează a se realiza valorificarea materialelor rezultate din casare, ambele documente rezumându-se la a stabili, cu titlu generic, scoaterea din funcţiune şi valorificarea a 2450 de vagoane de marfă”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

În cauză a fost interceptat şi Mihuţ Crăciun, directorul general CFR Marfă, din care rezultă că acesta cunoştea interesul Remat Călăraşi în achiziţionarea acestor vagoane.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...