Preţurile apartamentelor au crescut şi vor mai creşte, dar nu înseamnă că piaţa a luat-o razna – Andreea Comşa, Premier Estate

Agenţii imobiliari se aşteaptă ca preţurile locuinţelor să crească anul acesta cu procente cuprinse între 5 şi 10%, pe fondul unei cereri crescute din partea potenţialilor cumpărători. Cu toate acestea, Andreea Comşa, director Premier Estate, spune că piaţa "nu a luat-o razna" şi că nu vom ma asista la creşteri similare celor din perioada dinainte de criză. 
Economica.net - sâm, 06 mai 2017, 05:37
Preţurile apartamentelor au crescut şi vor mai creşte, dar nu înseamnă că piaţa a luat-o razna - Andreea Comşa, Premier Estate

Peste 25.000 de noi locuinţe vor fi livrate anul acesta în Bucureşti şi marile oraşe din ţară, dintre care 12.000 în Capitală şi zone din apropiere, arată un studiu recent al companiei Coldwell Banker, unde se mai precizează şi faptul că anul acesta preţurile vor continua să crească cu 5-7%.

Dorel Niţă, şeful diviziei de analize imobiliare din cadrul portalului Imobiliare.ro declara luna trecută la un forum specializat că anul acesta preţurile locuinţelor vor creşte cu 10%, iar aceeaşi estimare a fost dată recent şi de compania Remax. 

„Preţurile nu au crescut cu prea mult şi probabil vor mai creşte cu 5-7%. Totul este în limita de TVA de 5%. E adevărat, sunt mult proiecte noi, care au şi o componentă de apartamente cu TVA de 19% şi depăşesc plafonul de 450.000 de lei. Foarte mulţi clienţi care au acces la finanţare bancară mai facilă anul acesta, au început să cumepre apartamente mai scumpe, ceea ce e un lucru bun, dar asta nu înseamnă că piaţa a luat-o razna şi că preţurile vor mai creşte ca în 2008. Orice dezvoltator care, îşi gândeşte un proiect, nu poate ignora faptul că cea mai mare parte a apartamentelor trebuie să se încadreze în limitele de TVA pentru a fi sigur că are predictibilitate în vâzare”, a declarat Andreea Comşa, proprietara Permier Estates, în cadrul deschiderii târgului Imobiliarium din parcarea Băneasa Shopping City. 

Cerere mare şi pentru credite ipotecare 

Anca Bidian, CEO Kiwi FInance, cel mai mare broker de credite de pe piaţa locală, spune că anul acesta s-a înregistrat o creştere similară celei de anul trecut pentru creditele ipotecare. „În primul trimestru din 2016, cererea de credite pentru locuinţe a crescut cu 50% din cauza aşteptărilor privind legea dării în plată şi a înăspririi condiţiilor de creditare. În 2017 am avut o creştere similară a cererilor pentru credite ipotecare, chiar dacă acum nu am mai avut nici un fel de presiune legislativă sau de piaţă, ci una naturală”, spune Bidian. 

Cu cât au crescut preţurile locuinţelor 

Preţurile locuinţelor au crescut cu 7,3% în ultimul trimestru din 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, arată cele mai recente date ale Eurostat. Creşterea a fost mai mică, de 1,7%, de la trimestrul III din 2016 la trmestrul IV, asta după ce anterior se înregistrare o scădere de 0,7%. 

 

CITEŞTE ŞI Cererea de locuinţe în Bucureşti ajunge la 99.000 de apartamente. Cumpărătorii vor apartamente noi, însă livrările sunt mai puţine

La sfârşitul acestei săptămâni are loc târgul Imobiliarium în parcarea de la Băneasa Shopping City, unde vizitatorii au ocazia să aleagă între 6.000 de oferte de case și apartamente, dar și castele, monumente istorice și case de vacanță. Ineditul expoziției constă în dotarea fiecărui stand cu ochelari VR, tehnologie cu ajutorul căreia vizitatorii vor putea experimenta prin realitate virtuală o parte din cele peste 6.000 de imobile din ofertă.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...