Schimbări majore în învăţământ: Unele unităţi şcolare vor putea primi certificat de liceu anteprenorial

Potrivit unei iniţiative a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, unele licee ar putea primi certificate de anteprenoriat, în urma unor competiţii. Anteprenoriatul va ajunge şi în universităţi, prin înfiinţarea unor societăţi studenţeşti care vor pune în practică idei de afaceri, scrie Mediafax.
Economica.net - sâm, 06 mai 2017, 10:50
Schimbări majore în învăţământ: Unele unităţi şcolare vor putea primi certificat de liceu anteprenorial

„Unele licee din ţară vor primi certificatul de liceu anteprenorial, nu se va crea efectiv, un liceu în acest sens. Dar am gândit un program pe educaţie anteprenorială pe care aş dori să îl lansăm şi să stabilim o competiţie între licee, în urma căreia să se dobândească acest certificat de antreperenoriat, pe modelul „Şcoala Europeană”. În aceste unităţi de învăţământ am vrea să demarăm acţiuni de voluntariat cu ajutorul Registrului Naţional al Antreprenorilor, proiectul ar putea fi finanţat pe fonduri norvegiene, dar totul este încă la nivel de iniţiativă, urmează să discut cu domnul ministru Pavel Năstase. Proiectul va avea nevoie de o formă de organizare, metodologie, trebuie să aibă la bază activităţi, conţinuturi. Poate reuşim chiar să îl extindem şi la liceele teoretice pentru că, în momentul de faţă, se pune problema doar pentru cele cu profil tehnologic”, a declarat pentru MEDIAFAX Ariana Bucur, secretar de stat pe învăţământ preuniversitar în Ministerul Educaţiei.

Şi sistemul universitar va putea beneficia de activităţi de anteprenoriat. Potrivit unui ordin semnat de ministrul Educaţiei, studenţii îşi vor putea organiza nişte societăţi studenţeşti în care îşi vor putea dezvolvat ideile de afaceri.

Citeşte ştirea integral pe Mediafax.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...