Protest la Guvern faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să fie votat luni în Senat, anunţat pentru duminică în Capitală

Un protest faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final este anunţat pe Facebook, pentru duminică, în Piaţa Victoriei din Capitală, de unde protestatarii ar urma să plece în marş spre Palatul Parlamentui pentru a lipi pe zidul acestuia fotografii cu ei.
Economica.net - Dum, 07 mai 2017, 06:41
Protest la Guvern faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să fie votat luni în Senat, anunţat pentru duminică în Capitală

„Miercuri, Comisia juridică a Senatului a adoptat, cu 5 voturi pentru (PSD şi ALDE) şi 3 împotrivă (PNL, USR şi UDMR), amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Joi, Comisia juridică a revenit asupra votului şi a respins amendamentele. Urmează, însă, votul în plen, unde amendamentele pot fi, iarăşi, aprobate. Acest lucru ar însemna resuscitarea OUG 13! De aceea, duminică, trebuie să le transmitem parlamentarilor, cât se poate de clar: #VăVedem!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Protestul este programat să înceapă la ora 17.00, în faţa Guvernului, urmând ca manifestanţii să plece în marş spre Palatul Parlamentului.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide, manifestanţii vor lipi pe gardul Casei Poporului fotografii cu ei.

„Unii dintre ei (parlamentari, n.r.) au impresia că, dacă nu suntem în faţa lor fizic, înseamnă că nu suntem atenţi. A venit vremea să le arătăm că nu e aşa. (…) Zidul #VăVedem va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la şedinţa de plen. Şi vor şti că mii de oameni sunt, încă, acolo”, spun organizatorii.

Proiectul legii graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.

După ce miercuri senatorii jurişti adoptaseră amendamentele social-democraţilor Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, identice cu propunerea lui Traian Băsescu, de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, joi aceştia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de corupţie, precum darea sau luarea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, au fost excluse de la a fi graţiate.

Tot joi, senatorii jurişti au respins un alt amendament al lui Traian Băsescu prin care acesta propunea graţierea celor condamnaţi la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi au votat împotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese să fie, de asemenea, graţiate.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat miercuri seara în faţa Guvernului faţă de amendamentele privind graţierea persoanelor pentru fapte de corupţie aprobate iniţial în Comisia juridică a Senatului, iar joi, după al doilea vot în care acestea au fost respinse, câteva zeci de şoferi, biciclişti, dar şi motociclişti au participat la protestul pe roţi de la Palatul Parlamentului, unde timp de aproximativ o oră au înconjurat de mai multe ori clădirea Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...