Listarea Digi se împiedică de DNA: investitorii retail se pot retrage din oferta publică iniţială a companiei

Investitorii retail care au subscris acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale a Digi Communications NV, compania mamă a RCS & RDS, au posibilitatea să se retragă până miercuri, 10 mai, la ora 17:00, potrivit unui amendament la prospectul de listare, publicat în urma evoluţiei anchetei DNA în legătură cu drepturile de difuzare ale Ligii 1 la fotbal.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 10:37
Listarea Digi se împiedică de DNA: investitorii retail se pot retrage din oferta publică iniţială a companiei

Investitorii retail se pot retrage din ofertă prin depunerea unei notificări scrise, prin email, fax sau alte metode de comunicare, marţi şi miercuri în timpul orelor de lucru (până la ora 17:00), către brokerul prin care au subscris acţiuni în cadrul operaţiunii. Cererea de revocare trebuie trimisă în aşa fel încât banca sau casa de brokeraj respectivă să o primească până în ora 17:00.

DNA l-a pus sub acuzare, vineri, pe Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, în dosarul privind asocierea dintre firma Bodu SRL, controlată de Dumitru Dragomir, şi RCS & RDS. Dosarul este în lucru încă din 2013.

Procurorii anticorupție au mai dispus, în același dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Ioan Bendei — la data faptelor administrator al RCS & RDS, pentru dare de mită și spălare de bani, Alexandru Oprea — la data faptei CEO și președintele consiliului de administrație al companiei de cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei — la data faptelor coordonatorul activității juridice al companiei, pentru complicitate la dare de mită și complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiță — la data faptelor administrator al Bodu SRL, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și față de Bogdan Dumitru Dragomir — la data faptelor asociat unic al Bodu SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.

Ioan Bendei şi Mihai Dinei deţin şi în prezent funcţii în conducerea companiei. RCS & RDS precizează că a cooperat întru totul cu ancheta procurorilor şi consideră că atât compania, cât şi actualii şi foştii manageri, au acţionat corect şi în limitele legii.

Până acum, doar Dumitru Dragomir a fost pus sub acuzare în acest dosar, mai punctează RCS & RDS.

Tranşa retail pusă al dispoziţie de companie în cadrul ofertei a fost subscrisă integral în doar o oră şi jumătate, fiind suprasubscrisă semnificativ.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...