Încep lucrările la kilometrul zero al Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Şoseaua de mare viteză are termen de finalizare în noiembrie

Constructorii au demarat lucrări de decopertare la kilometrul zero al autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, în zona străzii Petricani din Capitală, după ce ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat că este nemulţumit de mobilizarea slabă de pe şantier. Termenul de finalizare a celor trei kilometri care au mai rămas de construit din această şosea de mare viteză este luna noiembrie 2017.
Anemona Andone - mar, 09 mai 2017, 21:02
Încep lucrările la kilometrul zero al Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Şoseaua de mare viteză are termen de finalizare în noiembrie

Asocierea Aktor – Euro Construct Trading ’98 a mobilizat săptămâna aceasta topografi precum şi utilaje pentru lucrări de decopertare la kilometru zero al autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, potrivit unor imagini publicate marţi pe forumul de infrastructură PeUndeMerg.ro.

Mobilizarea pe şantier are loc după ce vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat aici o vizită de lucru inopinată împreună cu directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, la finalul căreia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de stadiul lucrărilor şi a cerut luarea unor „măsuri extreme” pentru remedierea situaţiei.

„Pe acest tronson de autostradă, ministrul a constatat o mobilizare deficitară. Ca urmare, conducerea CNAIR a decis să îi trimită constructorului o înştiinţare de remediere. Firma va fi penalizată pentru slaba mobilizare”, se menţiona într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Pe de altă parte, dacă pe secţiunea din Capitală există Autorizaţie de Construire, pe secţiunea din Voluntari încă există probleme cu obţinerea sa.

Cu toate acestea, actualii constructori s-au concentrat până acum pe secţiunea din Ilfov, pentru a putea fi deschisă circulaţiei bucata de autostradă dintre nodul Popasului şi Centura Bucureşti, construită în mare parte de fostul constructor.

Compania de Drumuri a semnat în decembrie 2015 contractul pentru construcţia a 3,3 kilometri din autostrada Bucureşti – Ploieşti care intră în Capitală prin zona Petricani. Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii Aktor – EuroConstruct Trading 98 şi are o valoare totală de 129,18 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie 2016 iar termenul de finalizare este noiembrie 2017, conform contractului. Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 48 de luni de la data semnării Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Deşi valoarea contractului pare mare la prima vedere, circa 30 de milioane de euro pentru 3,3 kilometri, trebuie precizat că sectorul de autostradă in cauză este unul cu câte trei benzi pe sens şi prevede şi realizarea a două poduri pentru autostradă, unul peste strada Popasului şi altul peste calea ferată Bucureşti-Constanța. Pe lângă finalizarea celor două mari noduri incluse în contract (centura Bucuresti şi Moara Vlăsiei), proiectul vizează şi amenajarea unor noduri rutiere la Strada Popasului şi în zona Gherghiței – Petricani.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...