Grindeanu: Dezvoltarea companiilor austriece din România se datorează şi condiţiilor prietenoase pentru mediul de afaceri

Premierul Sorin Grindeanu a participat marţi, la Viena, la o masă rotundă organizată de Camera Economică a Austriei, la care au fost invitaţi reprezentanţii celor mai mari investitori austrieci în România. 
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 16:50
Grindeanu: Dezvoltarea companiilor austriece din România se datorează şi condiţiilor prietenoase pentru mediul de afaceri

Potrivit unui comunicat al Guvernului, remis AGERPRES, şeful Executivului a subliniat că Austria este importantă pentru România, în condiţiile în care este al doilea investitor străin în ţara noastră.

‘Suntem una dintre cele mai profitabile pieţe pentru Austria din această regiune a Europei. Faptul că multe dintre companiile austriece s-au dezvoltat atât de bine în România este o poveste de succes care se datorează managementului dumneavoastră, dar şi condiţiilor prietenoase din ţara noastră pentru mediul de afaceri’, a spus Grindeanu.

Totodată, premierul a prezentat măsurile luate de Guvern menite să încurajeze mediul de afaceri şi dezvoltarea economică, punctând scăderea TVA de la 20% la 19%, limitarea birocraţiei şi reducerea cu 102 a numărului de taxe şi tarife.

Conform comunicatului, preşedintele Camerei Economice a Austriei, Christoph Leitl, a felicitat Guvernul de la Bucureşti pentru creşterea economică record înregistrată de România, ceea ce dă ‘încredere şi bunăstare cetăţenilor’.

‘În primul trimestru al anului 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, producţia industrială s-a majorat cu peste 5%, comerţul cu amănuntul a crescut cu aproape 7%, serviciile pentru populaţie cu 5,6%, iar serviciile pentru întreprinderi cu 9%’, se arată în comunicat.

De asemenea, Christoph Leitl a subliniat că Austria se află pe primul loc în ceea ce priveşte formarea profesională a tinerilor şi a arătat disponibilitatea de a oferi expertiză României în acest domeniu, se spune în comunicat.

La evenimentul organizat de Camera Economică a Austriei au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Economiei, Mihai Tudose, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

Premierul Sorin Grindeanu se află marţi în vizită la Viena, unde a avut o întrevedere cu Christian Kern, cancelarul Austriei, şi a participat la masa rotundă organizată de Camera Economică a Austriei. În cursul acestei zile, prim-ministrul va avea întâlniri cu reprezentanţi ai companiilor austriece şi cu guvernatorul landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...