Adrian Vasilescu, BNR: Începând cu premierul, toţi miniştrii au nevoie de o profundă educaţie financiară

Directorii firmelor din România, dar și prim-ministrul și cabinetul său, au nevoie de o profundă educație fianciară, spune consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Adrian Vasilescu.
Economica.net - mie, 10 mai 2017, 07:43
Adrian Vasilescu, BNR: Începând cu premierul, toţi miniştrii au nevoie de o profundă educaţie financiară

„O altă criză nu se întrevede la orizont. Practic, cărțile care s-au scris înainte de criză vor urma să fie rescrise, pentu că nu se mai potrivesc. Părerea mea este ca în foarte mică măsură avem o preocupare pentru cărțile de economie, asa cum nu avem o preocupare pentru analize economice, sau pentru educație economică”, a declarat Adrian Vasilescu la o conferință organizată de revista Capital.

Acesta face o referire la o discuție pe care a avut-o cu ministrul pentru mediul de afaceri, Alexandru Petrescu, care a declarat că managerii nu au nevoie de educație financiară.

„De curând am avut un dialog cu domnul ministru Petrescu, care a afirmat într-o conferință la care participam și eu, că atunci când vorbim de educație financiară trebuie să ne uităm ce cursanți avem la acestea, pentru că managerii nu au nevoie de educație financiară. Replica mea a fost că în primul rând managerii au nevoie de educație financiară, și asta începând cu primul minsitru care este primul manager al țarii; de  la el în jos, toți minstri au nevoie de o profundă educație financiară”, mai spune Vasilescu.

Despre creșterile salariilor bugetarilor din următorul an, un an și jumătate, opinia lui Vasilescu este că „România nu-și permite. Indiscutabil, această mărire salarială va avea efect asupra sectorului privat care strigă acum că nu va fi posibil, dar va fi imposibil, pentru că altfel trebuie să ne uităm să vedem ce se întâmplă în lume, și vedem că istoria se repetă, orice criză vine și pleacă”.

Vasilescu mai spune că în România sunt 700.000 de firme, din care 100.000 nu-și depun bilanțul și nimeni nu știe de ele, iar din restul de 600.000, circa 40% au datorii mai mari decât întreaga lor avere, potrivit calculelor BNR.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...