Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătăţii după ce a primit sesizări privind proiectul legii vaccinării

Avocatul Poporului anunţă, miercuri, că a sesizat Ministerul Sănătăţii după ce a primit mai multe petiţii din partea unor cetăţeni care criticau proiectul legii vaccinării, aflat în dezbatere publică.
Economica.net - mie, 10 mai 2017, 10:54
Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătăţii după ce a primit sesizări privind proiectul legii vaccinării

Avocatul Poporului spune că a primit mai multe petiţii în care cetăţenii criticau prevederi din proiectul de lege privind vaccinarea, dar că, potrivit Constituţiei, nu are drept de iniţiativă legislativă.

Avocatul Poporului mai afirmă că în acest moment, în care actul normativ se află în stadiu de proiect, soluţionarea petiţiilor excede ariei de competenţă a instituţiei, astfel că a sesizat Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spunea într-un interviu pentru News.ro că imunizarea nu se face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii „cu arcanul” să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. Ministrul susţinea că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Bodog mai spune că are două fete şi amândouă sunt vaccinate, iar opinia lui este că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii.

De asemenea, Bodog mai spunea, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că a pus în dezbatere publică Legea vaccinării pentru a introduce sancţiuni pentru echipa de la minister, inclusiv demiterea ministrului, în cazul în care nu se fac aprovizionările cu vaccin. Bodog a ţinut să precizeze că, dacă echipa ministerială doarme, atunci trebuie „trimisă la plimbare”.

Florian Bodog a mai spus că epidemia de rujeolă a fost anunţată în urmă cu un an, dar ministrul de la acea vreme nu a creat un stoc de vaccinuri.

Întrebat dacă i-a explicat lui Liviu Dragnea cum este cu vaccinarea, în condiţiile în care liderul PSD a spus că are rezerve în ceea ce priveşte introducerea obligativităţii vaccinării copiilor, Florian Bodog a spus că nu a avut o discuţie pe această temă, dar el „respectă posibilitatea ca unele persoane să aibă rezerve”.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...