De ce sunt atât de scumpe roşiile din pieţe şi din magazine şi cât vor costa la vară

Preţul mediu al roşiilor din UE, de unde provine mare parte din marfa de pe rafturile hypermarketurilor din România, a ajuns în luna aprilie la 134 de euro suta de kilograme, cea mai mare valoare raportat la media ultimilor cinci ani. 
Alina Stanciu - joi, 11 mai 2017, 21:06
De ce sunt atât de scumpe roşiile din pieţe şi din magazine şi cât vor costa la vară

În luna aprilie, preţul mediu din UE al unui kilogram de roşii a ajuns la 1,34 de euro (134 de euro suta de kilograme), depăşind cu 32,6% preţul maxim al ultimilor cinci ani înregistrat în aceeaşi lună şi cu 45% preţul mediu din ultimii cinci ani, arată ultimele informaţii publicate de către Comisia Europeană. Cât despre principalii producători, ţări de unde provine şi mare parte din marfa din magazinele româneşti, preţurile medii au urcat cu până la 75% (în Italia) raportat la media ultimilor cinci ani.

În Spania, creşterea a fost de 56%, până 103 euro suta de kilograme, în Olanda de 45%, până la 124 de euro suta de kilograme, iar în Franţa de 41% până la 215 euro suta de kilograme. Aceasta, mai ales ca urmare a vremii nefavorabile din UE, fie prea rece în lunile care au trecut în zone din Europa de Sud-Est, fie prea secetoasă în Sud-Vest.

Ce se întâmplă în România

Şi pe plan local se resimte trendul de pe piaţa comunitară, preţurile fiind peste 6 lei kilogramul, iar pentru anumite soiuri si spre 30 de lei kilogramul. Treptat intră însă pe piaţă produsele româneşti care, speră producătorii, vor echilibra balanţa în favoarea lor. De altfel, la începutul acestei luni au început să ajungă în magazine primele roşii româneşti cultivate prin programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate prin care statul finanţează cu 3.000 de euro hectarul. 

 „Livrăm încontinuu. Am vândut deja aproximativ 35 de tone din cele 300-400 de tone, cât estimăm că vom produce anul acesta. Vom livra până pe 20 noiembrie”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Andrei Ianțoc, administrator al Societății Serra IVAS SRL, primul producător agricol care a depus dosarul pentru primirea sprijinului aferent pentru tomate cultivate în spaţii protejate. Acesta cultivă tomate în seră pe o suprafață de 8.600 de metri pătrați şi livrează în lanţuri precum Cora, Auchan sau Carrefour.

În ceea ce priveşte preţurile, acesta spune că anul acesta este „unul bunicel faţă de anii trecuţi şi datorită legii privind comerţul alimentar (care ar putea introduce obligativitatea ca pe raft să fie prezenţe 51% produse de pe lanţul alimentar scurt n.red)”. 

„Noi vindem cu 6,5 lei plus TVA către supermarketuri, iar magazinul îşi pune adaosul pe care îl doreşte. Anul trecut, preţul a fost de 4,5-5 lei”, a explicat producătorul potrivit căruia preţurile vor scădea de abia în luna iunie când se intră în sezonul roşiilor cultivate în câmp.

„Când ies şi ceilalţi producători, preţurile vor scădea la 2-3 lei (la poarta fermei – n.red). Sperăm ca anul acesta să nu mai scadă sub 2 lei, cum a fost acum doi ani, când am vândut şi cu 1,4 lei”, mai spune Ianţoc a cărui speranţă se bazează pe strategia hypermarketurilor. „Dacă tot mai mulţi producători locali vor reuşi să intre în hypermarketuri şi importurile vor scădea, preţurile vor fi mai bune pentru noi”, explică acesta.

Din datele Comisiei Europene, anul trecut, România a importat 76.350 de tone de roşii, cu 16% mai mult faţă de 2012, iar valoare lor a fost de aproximativ 77,8 milioane de dolari, cu 33% mai mult decât valoarea importurilor din 2015.

Conform datelor statistice, consumul mediu de tomate pe locuitor în România se ridică la 31 de kilograme, față de 34,5 kg în UE, iar producția reprezintă 20,27% din producția totală de legume produsă în România. La nivelul anului 2015 producția de roșii a fost de 101.881 tone în sere și solarii.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele nouă luni ale anului, o cantitate de 960.594 tone de lapte de vacă, în creştere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului......
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, are o cifră de afaceri consolidată pro-forma de ...
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motors l-a desemnat vineri pe Jose Munoz, responsabil pentru operaţiunile sale din ...
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
Uniunea Europeană trebuie să îşi regândească sancţiunile impuse Rusiei, pentru că aceste sancţiuni menţin preţurile ...