UNTRR solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor RCA cu cel puţin trei luni

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor la asigurările RCA cu cel puţin trei luni, în condiţiile în care împrejurările care au determinat adoptarea Hotărârii privind stabilirea tarifelor de primă maxime RCA nu s-au modificat, se arată într-un comunicat al transportatorilor.
Economica.net - joi, 11 mai 2017, 14:47
UNTRR solicită Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor RCA cu cel puţin trei luni

UNTRR susţine că, deşi au primit promisiuni din partea autorităţilor că noua Lege RCA va fi votată de Parlament în următoarea săptămână, autorităţile tărăgănează adoptarea legii.

‘Deşi s-au primit promisiuni din partea autorităţilor că noua lege RCA ar urma să fie votată de Parlament săptămâna viitoare, tărăgănarea de până acum cu adoptarea acestei legi şi faptul că cele mai importante prevederi ale OUG 54/2016, precum stabilirea unui tarif de referinţă sau decontarea directă, nu au fost aplicate de nicio firmă de asigurări, iar Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) nu a făcut nimic în acest sens, deşi era obligaţia sa, potrivit legii, ne dau de înţeles că propunerile transportatorilor rutieri nu vor fi luate în calcul’, se spune în comunicat.

În plus, transportatorii rutieri resping argumentul Guvernului care susţine că nu se poate extinde perioada de plafonare a tarifelor RCA întrucât s-ar deschide procedură de infringement împotriva României şi atrag atenţia asupra faptului că ţara noastră are alte 56 de astfel de proceduri declanşate deja împotriva sa.

‘Guvernul argumentează că nu poate continua cu plafonarea tarifelor RCA deoarece s-ar deschide procedura de infringement împotriva României. Reamintim că, în prezent, România are 56 de proceduri de infringement declanşate împotriva sa de Comisia Europeană şi că de la aderarea la UE au fost deschise peste 550 de astfel de proceduri, din care aproape 90% au fost clasate de Comisie. Mecanismul de infringement face parte din cadrul de funcţionare al Uniunii Europene, dar, dintr-o dată, Guvernul se teme să trimită Comisiei Europene dovezile clare oferite de transportatorii rutieri care au dus la plafonarea tarifelor RCA. Totodată, Guvernul ar trebui să arate Comisiei că, în prezent, se lucrează la o nouă Lege RCA funcţională, menită să ducă la funcţionarea optimă a acestei pieţe’, explică aceştia.

UNTRR reaminteşte că Directiva Solvency II prevede la articolul 181, alineat 2, că ‘un stat membru care impune obligaţia de a subscrie o asigurare poate solicita întreprinderilor de asigurare să comunice autorităţii lor de supraveghere condiţiile generale şi speciale pentru astfel de asigurări înainte de utilizarea acestora. Statele membre pot menţine sau introduce obligaţia de notificare prealabilă sau aprobare a majorărilor tarifelor propuse numai ca un element al unui sistem general de control al preţurilor’.

‘În acest sens, UNTRR solicită Guvernului emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurărilor RCA pe o perioadă de cel puţin trei luni şi susţinerea unei noi Legi RCA care să vină în ajutorul românilor posesori de asigurări RCA’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal....
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...