Ion Iliescu şi Petre Roman, la Parchetul General în dosarul „Mineriada”

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat luni, la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul ''Mineriada''. Şi fostul premier Petre Roman a fost luni dimineaţa la sediul Parchetului.
Economica.net - lun, 15 mai 2017, 08:22
Ion Iliescu şi Petre Roman, la Parchetul General în dosarul

Potrivit unor surse judiciare, Ion Iliescu şi Petre Roman au fost chemaţi de procurori pentru a li se aduce la cunoştinţă extinderea urmăririi penale, ei fiind puşi sub acuzare în luna decembrie 2016 pentru infracţiuni contra umanităţii.

Ion Iliescu a stat aproximativ o jumătate de oră în sediul Parchetului. El nu a dorit să dea declaraţii de presă la ieşire.

În dosarul ‘Mineriada’ sunt cercetaţi penal, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru – fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu – fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat ‘un atac generalizat şi sistematic’, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

‘Atacul’ din 11 – 15 iunie 1990 a avut următoarele consecinţe: uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, arată procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...