Obama vrea să cheltuiască până la 10 mld. dolari pentru refinanţarea creditelor ipotecare

Preşedintele american Barack Obama a cerut miercuri Congresului să aprobe un plan de 5-10 miliarde de dolari pentru refinanţarea creditelor ipotecare ale populaţiei, ca parte a unui program mai amplu destinat susţinerii pieţei imobiliare, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 02 feb. 2012, 07:41

Obama a prezentat pentru prima oară propunerile săptămâna trecută, în discursul privind starea naţiunii, iar acestea includ contribuţia băncilor la refinanţarea creditelor populaţiei prin plata unei taxe. Propunerea a fost imediat criticată de republicani.

Casa Albă a prezentat mai multe detalii miercuri.

Aproape 11 milioane de americani se află în situaţia în care datorează băncilor mai mult decât valorează casele pe care le deţin. Alte câteva milioane de americani şi-au pierdut deja locuinţele în favoarea băncilor.

„Adevărul este că relansarea pieţei imobiliare va dura mai mult decât ne-am aşteptat. Trebuie să facem tot posibilul pentru a redresa situaţia”, a afirmat Obama într-un discurs susţinut la Falls Church, Virginia.

Soluţia propusă de Obama este diferită de cea a principalului contracandidat republican la preşedinţie, Mitt Romney, care a spus că prescrierile împrumuturilor ipotecare trebuie lăsate să îşi urmeze cursul.

Potrivit Casei Albe, programul de refinanţare a creditelor ar trebui să fie derulat de Administraţia Federală pentru Locuinţe. Instituţia a fost grav afectată de cazurile tot mai numeroase de default al ipotecilor pe care le-a asigurat, iar rezervele sale de capital au atins anul trecut un minim record.

Este posibil ca mulţi republicani să se opună extinderii prerogativelor administraţiei pentru locuinţe, de teamă că pierderile vor fi suportate de contribuabili.

Propunerea lui Obama, care are nevoie de aprobarea Congresului, ar fi destinată titularilor de credite care şi-au plătit la zi ratele în ultimele şase luni, iar în cele şase luni precedente nu au întârziat cu mai mult de o rată.

Te-ar mai putea interesa și
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, după ce un avion a aterizat forțat pe un aeroport ....
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin ...
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania ...
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...