Michel Barnier: Nu au fost stabilite încă cifrele privind factura Brexit-ului pentru Marea Britanie

Nu există încă cifre privind înţelegea financiară între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, deoarece acest lucru nu poate fi stabilit decât după ce ambele părţi vor cădea de acord asupra metodologiei de calcul şi după ce va fi stabilită dată ieşirii din blocul comunitar, a declarat miercuri negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit Reuters.
Economica.net - mie, 17 mai 2017, 10:14
Michel Barnier: Nu au fost stabilite încă cifrele privind factura Brexit-ului pentru Marea Britanie

‘Cifrele vor depinde de metodologia pe care o vom adopta şi de data exactă a ieşirii din UE. Nu eu sunt cel care va stabili cifrele’, a declarat Barnier în Parlamentul European la Strasbourg.

El a mai afirmat că nu are nicio intenţie să nu se ajungă la un acord cu Londra în privinţa condiţiilor ieşirii Marii Britanii din UE în 2019 şi şi-a exprimat speranţa în obţinerea unei înţelegeri care să fie stabilită în colaborare cu Marea Britanie, şi nu prin negocieri potrivnice.

Statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii, urmează să finalizeze la 22 mai poziţia lor comună de negociere şi să îi confere oficial mandatul de negociator pentru UE francezului Michel Barnier. Statele membre vor fi atunci pregătite să înceapă negocierile privind Brexit-ul.

Te-ar mai putea interesa și
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor români, aşa că numărul celor care s-au bucurat de distracţia din......
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația sindicală FIM-CISL
Producția de mașini realizată de Stellantis în Italia a ajuns la minimul ultimilor 68 de ani, susține confederația ...
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din ...
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Conform programului de guvernare și planului de acțiune stabilit la nivelul Ministerului Energiei, nu există la acest ...