Un acord de liber-schimb între UE şi Marea Britanie după Brexit va trebui să includă garanţii anti-dumping – Tusk

Orice acord de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, atunci când aceasta din urmă va părăsi Uniunea, va trebui să includă garanţii împotriva practicilor de dumping, în special fiscal, a subliniat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, informează miercuri AFP.
Economica.net - mie, 17 mai 2017, 11:01
Un acord de liber-schimb între UE şi Marea Britanie după Brexit va trebui să includă garanţii anti-dumping - Tusk

‘Marea Britanie trebuie să fie conştientă că orice acord de liber-schimb va trebui să garanteze condiţii de concurenţă echitabile’, a declarat Tusk în faţa Parlamentului European reunit în şedinţă plenară la Strasbourg.

Acest eventual acord va trebui să ‘înglobeze garanţii împotriva unor avantaje concurenţiale injuste, în special prin măsuri şi practici fiscale, sociale, de mediu şi reglementare’, a detaliat el.

Tusk le raporta eurodeputaţilor rezultatele unui summit de la sfârşitul lui aprilie de la Bruxelles, în timpul căruia cele 27 de ţări – 28 de ţări membre ale UE mai puţin Marea Britanie – au adoptat principiile mari după care se vor ghida în timpul negocierilor asupra ieşirii Marii Britanii din UE.

El a amintit că UE va accepta să discute despre ‘viitoarea relaţie’ cu Londra – şi prin urmare despre un acord de liber-schimb – doar începând din momentul în care cei 27 vor estima că toate condiţiile pentru o ‘retragere ordonată’ a Marii Britanii sunt reunite.

În mod concret, aceasta înseamnă pentru Bruxelles că a obţinut acorduri de principiu cu privire la trei subiecte, printre care şi soarta expaţilor europeni în Marea Britanie şi a britanicilor care locuiesc în UE.

Celelalte două subiecte sunt reglementarea de către Londra a angajamentelor sale financiare (evaluate la circa 60 de miliarde de euro de partea europeană) şi viitorul frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Un acord de liber-schimb cu Londra, care va putea fi încheiat abia după Brexit, ‘nu poate oferi aceleaşi avantaje ca o apartenenţă la UE’ şi nu poate ‘însemna o participare la orice parte a pieţei unice’, a reiterat Donald Tusk miercuri.

Negocierea condiţiilor pentru ieşirea Marii Britanii ‘se află deja în mâinile competenţilor noştri avocaţi specializaţi în divorţ’, a declarat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în faţa Parlamentului European.

Cele 27 de ţări urmează să pună o ultimă tuşă, la 22 mai, poziţiei lor comune în negocieri şi să încredinţeze oficial mandatul de negociator-şef al UE francezului Michel Barnier. După aceasta, europenii vor fi gata să înceapă în mod concret negocierile pentru Brexit.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute și un profit mai mare. Pe lângă continuarea construcției de noi blocuri......
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte eficienţa energetică în regiune
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pregăteşte 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, ...
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus închiderea pentru o perioadă de până la şase luni a fabricii de ...
PPC va investi 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, modernizarea rețelelor și inovare
PPC va investi 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, modernizarea rețelelor și inovare
Grupul PPC va investi peste 10 miliarde de euro până în 2027 în principal în energie verde, modernizarea reţelelor ...