AOAR: Riscurile generate de introducerea impozitului pe gospodărie nu pot fi acoperite nici în contextul creşterii economice de 5,7%

iscurile ce ar putea fi generate de introducerea impozitului pe gospodărie nu pot fi acoperite nici în contextul creşterii economice de 5,7% anunţată recent de Institutul Naţional de Statistică, apreciază Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOAR) într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 17 mai 2017, 15:18
AOAR: Riscurile generate de introducerea impozitului pe gospodărie nu pot fi acoperite nici în contextul creşterii economice de 5,7%

Potrivit sursei citate, eliminarea reţinerii la sursă de către angajatori a impozitului pe venit, în contextul introducerii impozitului pe gospodărie, va determina pierderi pentru buget de 25 miliarde de lei, respectiv 4% din produsul intern brut iar creşterea semnificativă a numărului de contribuabili care vor depune documentaţia în mod individual va genera dificultăţi administrative pentru infrastructura actuală a ANAF şi, implicit, pentru contribuabili.

‘Oamenii de afaceri români, membri ai AOAR îşi exprimă mulţumirea în legătură cu nivelul creşterii economice din trimestrul I, comunicat de Comisia Naţională de Statistică. Această realizare, deopotrivă cu previziunile optimiste privind accesarea fondurilor europene în 2017, contribuie la atenuarea temerilor privind creşterea deficitului bugetar indus de legea salarizării unitare. Menţionăm, însă, că şi în contextul unei astfel de creşteri economice, nu pot fi acoperite riscurile ce ar putea fi generate de introducerea impozitului pe gospodărie. Având în vedere importanţa unui astfel de proiect, AOAR subliniază necesitatea realizării unui studiu de impact, în cadrul căruia să fie analizate cel puţin următoarele: dimensiunea potenţială a resurselor necesare pentru a compensa pierderea bugetară determinată de eliminarea reţinerii la sursă a impozitului pe venit, precum şi sursele de finanţare a acestei lipse bruşte şi semnificative de încasări la buget. Un calcul sumar conduce spre suma de 25 miliarde de lei, adică un impact bugetar de aproximativ 4% din PIB’, precizează AOAR.

În plus, oamenii de afaceri români consideră că termenul de implementare a noului sistem de impozitare, respectiv anul 2018, este imposibil de realizat. Aceştia amintesc faptul că pentru implementarea impozitului pe venitul global, în 2001, pentru cei care obţineau şi alte venituri decât cele de natură salarială pregătirea sistemelor şi campania de comunicare şi educare a contribuabililor au început din anul 1997.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri arată că alte ţări ale Uniunii Europene sunt preocupate de identificarea unor metode de simplificare a sistemului de impozitare a veniturilor, mai ales prin implementarea cotei unice. SUA, de asemenea, este în proces de regândire a sistemului actual de impozitare, tot cu scopul simplificării acestuia.

‘Impozitul pe familie prevăzut de sistemul fiscal american este considerat opţional, şi nicidecum obligatoriu. Subliniem faptul că nicio ţară europeană care are un sistem de impozitare pe venitul global nu a renunţat la reţinerea la sursă a impozitului!’, arată sursa citată.

În context, AOAR consideră că Guvernul trebuie să analizeze impactul modificării sistemului actual, metodele tehnice de implementare şi comunicare şi, de asemenea, să demareze programe de educare a contribuabililor, în paralel cu identificarea unor surse reale şi sustenabile de majorare a veniturilor bugetului de stat.

Pentru susţinerea antreprenorilor şi dezvoltarea mediului de afaceri din România, AOAR propune mai multe măsuri, printre care
consolidarea fiscală, care oferă posibilitatea compensării mai rapide a pierderilor, ajungându-se pe o poziţie de impozit pe profit de plată într-un termen mult mai scurt. În plus, s-ar elimina problemele de preţuri de transfer între contribuabilii români, precum şi costurile generate de întocmirea dosarelor de preţuri de transfer şi s-ar reduce costurile administrative ale ANAF, prin reducerea considerabilă a numărului de contribuabili supuşi inspecţiei fiscale.

O altă măsură recomandată de oamenii de afaceri este ajustarea sistemului de impozitare a muncii, prin plafonarea bazei de calcul pentru contribuţiile sociale, în condiţiile în care, în prezent, România are una dintre cele mai însemnate sarcini fiscale pe veniturile din muncă, în comparaţie cu alte ţări membre ale UE.

‘Eliminarea plafonării contribuţiilor sociale generează inechitate şi dezechilibre majore (care afectează numai o categorie de contribuabili – cei care obţin venituri peste o anumită limită), în condiţiile în care sistemul de contribuţii implică existenţa unei contraprestaţii din partea statului. Astfel, apreciem ca necesară stabilirea unui plafon, care să ia în considerare veniturile medii, precum şi o componentă de solidaritate socială, care să acopere costurile unui pachet de prestaţii din partea statului’, se mai arată în documentul AOAR.

Totodată, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România consideră necesară îmbunătăţirea colectării TVA şi reducerea diferenţelor între TVA de colectat şi cel colectat efectiv la bugetul de stat, prin implementarea de măsuri de identificare în timp real a fraudelor în materia TVA – de exemplu introducerea Standard Audit File for Tax (SAF -T), extinderea măsurilor de simplificare în domeniul TVA (taxare inversă extinsă), în condiţiile în care România se confruntă cu cel mai mare dezechilibru din colectarea de TVA dintre toate statele membre ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...