Uniunea Europeană „va reconstrui” piaţa de capital după Brexit – Reuters

Brexitul forţează Uniunea Europeană să regândească mult-dorita Uniune a Pieţelor de Capital (CMU) prin extinderea supervizării şi a accesului la pieţele financiare globale, arată un document UE consultat de Reuters.
Economica.net - joi, 18 mai 2017, 06:45
Uniunea Europeană

În prezent, Londra este de departe cea mai mare piaţă financiară din UE, dar din 2019 va ieşi din blocul comunitar.

Din acest motiv, UE trebuie să reevalueze modul în care Uniunea Pieţelor de Capital poate asigura accesul companiilor europene la pieţele importante de capital, se arată în document.

‘Aceste evoluţii necesită acţiuni mai dure, o supervizare mai eficientă şi asigurări că beneficiile CMU sunt resimţite în întreaga Uniune Europeană. În mod tradiţional, City of London a furnizat lichidităţi şi servicii de risc al managementului pentru restul UE. Ieşirea Marii Britanii de pe piaţa unică europeană întăreşte necesitatea şi urgenţa dezvoltării şi integrării suplimentare şi a Pieţelor de Capital. Este necesară o reconstruire a sistemului financiar şi extinderea accesului la pieţele financiare globale’, consideră UE.

Anul trecut, comisarul european pentru servicii financiare a anunţat un ‘plan de acţiune’ ce conţine 33 de măsuri şi iniţiative legislative, care vor duce până în 2019 la înfiinţarea Uniunii Pieţelor de Capital (CMU), ce presupune alinierea la reglementări şi costuri a tuturor statelor membre ale UE. Oficialul a prezentat o propunere ce vizează crearea unor produse ‘simple, transparente şi standardizate”, eligibile pentru atenuarea cerinţelor de capital. Prin focalizarea activelor şi vinderea lor ca titluri de valoare, băncile îşi pot curăţa bilanţurile pentru a acorda noi credite companiilor, ceea ce va sprijini ‘crearea de locuri de muncă şi revenirea unei creşteri sustenabile’, se arată în planul comisarului european pentru servicii financiare.

Uniunea Europeană vrea să atenueze reglementările privind capitalul impuse băncilor şi companiilor de asigurări după criza financiară mondială, pentru a ajuta pieţele să obţină mai multe fonduri, în vederea revitalizării creşterii economice.

Organismele financiare au salutat planurile privind înfiinţarea Uniunii Pieţelor de Capital, iar Asociaţia Bancherilor Britanici, care reprezintă creditorii din cea mai mare piaţă europeană, a apreciat că este un proiect pragmatic, cu termen limită clar.

Companiile europene accesează băncile pentru 80% din fondurile de care au nevoie pentru extindere şi UE speră că planificatele reforme vor determina firmele să se îndrepte şi spre pieţe.

După criza financiară mondială care a început în 2007 s-a descoperit faptul că multe bănci au fost subcapitalizate, astfel încât contribuabilii au fost nevoiţi să vină în sprijinul băncilor. Ulterior, un nou set de norme mai stricte de capital, cunoscute sub denumirea Basel III, a fost aprobat şi aplicat în Europa.

Cu toate acestea, băncile susţin că noile norme mai dure le forţează să pună deoparte rezerve mai mari în defavoarea creditelor, iar unele dintre bănci susţin că noile reguli le-au obligat să înceteze tranzacţiile cu titluri de valoare, ceea ce face pieţele mai puţin lichide şi mai volatile.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...