Primăria Bucureşti va acorda un stimulent financiar în cuantum de 1.500 de lei net/familie, pentru tinerii care se căsătoresc. Sumele vor fi acordate de Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti (CTMB), pe baza unei cereri, precum şi a unei copii conform cu originalul certificatului de căsătorie.
„Nu este vorba de o povară financiară. Într-un an sunt circa 6.000 de căsătorii în Bucureşti, până într-o mie în fiecare sector. Un astfel de stimulent a mai fost acordat, dar a fost întrerupt în 2010, anul de criză, când au fost anulate mai multe bonusuri cu caracter social”, a declarat primarul Gabriela Firea în deschiderea şedinţei Consiliului General.
La momentul votului acestui proiect, Firea a mai ţinut să precizeze că Direcţia Socială lucrează la un proiect similar, pentru creşterea natalităţii. Astfel, la naşterea unui copil, fie că părinţii sunt căsătoriţi sau nu, Primăria va aloca alte sume. Firea nu a precizat despre ce sume este vorba.
Dacă luăm în calcul cifrele avansate de Firea pentru 2016, primăria va acorda stimulente de circa 2 milioane de euro în acest an.
Tinerii căsătoriţi pot solicita stimulentul financiar în termen de 45 de zile calendaristice de la data căsătoriei, conform certificatului de căsătorie. Cererile se depun la sediul CTMB, de către unul dintre soţi.
Pentru a beneficia de aceşti bani, trebuie ca cel puţin unul dintre soţi să se afle la prima căsătorie, cel puţin unul dintre soţi să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiului Bucureşti şi cel puţin unul dintre soţi să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 de ani.
Pentru cetăţenii care îndeplinesc doar primele două condiţii, stimulentul financiar va fi acordat cu avizul primarului general.
În expunerea de motive a proiectului de hotărâre au fost citate date de la Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora, în perioada 2010-2015, vârsta medie a soţilor la căsătorie a înregistrat o creştere semnificativă. Astfel, dacă în 2010 bărbaţii se căsătoreau la o vârstă medie de 32,6 ani, iar femeile la o vârstă medie de 29,8 ani, în 2015, vârsta medie a fost de 34,5 ani la bărbaţi, respectiv 31,6 ani la femei.