Legea prin care persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente pot desfăşura şi activitate de distribuţie angro, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii prin care persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie pot să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro.
Economica.net - joi, 18 mai 2017, 16:01
Legea prin care persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente pot desfăşura şi activitate de distribuţie angro, promulgată

Astfel, şeful statului a promulgat Legea pentru modificarea alin. (2) al art. 800 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţiată de parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale.

Proiectul de act normativ a fost adoptat la sfârşitul lunii aprilie de plenul Camerei Deputaţilor, după ce, anterior, a fost respins de Senat.

Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitatea de distribuţie angro de medicamente, prevede textul adoptat.

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a reacţionat la decizia Parlamentului şi a atras atenţia că proiectul de lege nu face decât să adâncească criza medicamentelor din România, în condiţiile în care pacienţii români întâmpină deja dificultăţi majore în a le găsi în farmacii.

‘Politica celui mai mic preţ la nivel european reglementată în România a condus deja la exporturi paralele de peste 20% din valoarea pieţei. Mărind numărul de potenţiali exportatori creşte semnificativ riscul ca acest fenomen să ia amploare în detrimentul accesibilităţii pacienţilor români la terapiile de care au nevoie”, susţineau liderii ARPIM într-un comunicat de presă.

Tot joi, preşedintele Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...