Până acum, moneda folosită de Apple pentru a afişa preţurile pentru România era euro. Utilizatorii români erau nevoiţi să facă singuri calculul, folosind valoarea oficială de schimb, pentru afla cât îi costă în lei un anumit produs cumpărat de la Apple, scrie News.ro.
Schimbarea vizează toate serviciile digitale disponibile în România, care implică plăţi: App Store, iTunes Store, iBooks Store, Apple Music şi iCloud.
Apple îşi avertizează utilizatorii că în perioada de tranziţie de la euro la leu, fondurile disponibile în cadrul acestor magazine ar putea să nu fie afişate corect sau chiar să nu poată fi folosite.
Din aceste considerente, compania încurajează utilizatorii să-şi valorifice soldurile înainte de trecerea la leu. Cheltuirea acestor fonduri ar fi benefică pentru Apple, care ar profita de această tranziţie pentru a vinde mai mult, însă nu are o logică din punctul de vedere al utilizatorului, atâta vreme cât banii respectivi nu dispar pur şi simplu din cont, ci vor fi doar indisponibili temporar.
Cei de la Apple nu specifică data exactă la care se va face trecerea, ci doar că aceasta va avea loc în perioada imediat următoare. Poate fi vorba de un proces care să aibă nevoie de mai multe zile pentru propagarea modificărilor.
Google afişează deja în propriile magazine preţuri în lei pentru produsele disponibile în România.