În perioada 20 aprilie – 19 mai 2017, Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate şi Universitatea Politehnică au lansat programul Smart Start-Up România, în cadrul căruia se vor acorda finanţări de până la 2 milioane de euro pentru antreprenori. Potrivit organizatorilor, în program s-au înscris 34 de echipe cu un număr de 47 de proiecte dintre care pentru prezentarea finală au fost selectate 29 de proiecte. Principalele criterii de selecţie au fost originalitatea, inovarea, impactul asupra mediului, posibilitatea de a fi implementate global.
Finala a avut loc vineri, 19 mai 2017, în cadrul unei ceremonii ce s-a desfăşurat la Rectoratul Universităţii Politehnice din Bucureşti. În urma prezentărilor susţinute de către concurenţi, şapte proiecte au atras atenţia juriului în mod deosebit şi urmează să fie finanţate.
Organizatorul Programului Smart Start UP România, domnul Eduard Dumitraşcu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate şi-a exprimat aprecierea faţă de interesul manifestat de tineri pentru cercetare şi mai ales faţă de preocuparea acestora pentru dezvoltarea de aplicaţii noi în domenii ca medicina, agricultura bio, sau IT. Preşedintele ARSCM a catalogat prima ediţie a programului Smart Start Up România drept un succes, un program necesar pentru tinerii antreprenori, anunţând că la ediţia din toamna acestui an vor participa investitori din şi mai multe domenii.
Programul Smart Start Up România vizează promovarea spiritului antreprenorial şi identificarea ideilor ce se pot transforma în afaceri, prin susţinere financiară şi know-how. Vor fi finanţate proiecte cu o valoare cuprinsă între 5.000 şi 200.000 de euro. Valoarea totală a premiilor, în prima etapă, nu poate depăşi 2 milioane de euro.