Primul avion Boeing 737-800 închiriat de Tarom ajunge miercuri la Bucureşti

Primul avion Boeing 737-800 din flota Tarom ajunge miercuri la Bucureşti, potrivit informaţiilor companiei. Acesta este primul din cele două modele noi care vor face parte din flota operatorului şi care vor înlocui cele două modele A310 retrase anul trecut.
Andrada Ghira - lun, 22 mai 2017, 09:35
Primul avion Boeing 737-800 închiriat de Tarom ajunge miercuri la Bucureşti

Noul avion de tip Boeing 737-800 NG, botezat Sarmizegetusa va intrat în flota companiei naţionale Tarom, miercuri, 24 mai. 

Acesta este primul din cele două avioane închiriate de Tarom, după ce anul trecut a retras din flotă modelele A310, care putea efectua curse spre New York sau Beijing. 

Săptămâna trecută, Tarom a lansat o ofertă de 92 de euro pentru călătorii dus-întors între Bucureşti spre Alicante, Amsterdam, Madrid, Tel Aviv, Valencia, rute pe care vor fi introduse noile avioane. De asemenea, românii care merg în vacanţă în Tenerife şi au cumpărat pachetele turistice de la agenţiile de turism, vor avea ocazia să zboare cu noile avioane. 

Sursa foto: Răzvan Cuc 

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...