Acord pentru restructurarea datoriei Greciei aşteptat luni

Creditorii Greciei speră să ajungă luni la un acord referitor la uşurarea poverii datoriei şi deblocarea de noi tranşe din acordul de împrumut, după ce autorităţile de la Atena au adoptat noi măsuri de austeritate, transmite AFP.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 10:38
Acord pentru restructurarea datoriei Greciei aşteptat luni

Aşteptat de mai multe luni, acest acord ar elimina, încă odată, riscul unui ‘Grexit’, ceea ce ar constitui o veste bună pentru zona euro.

‘De data asta vor face tot pentru a ajunge la un acord’, a declarat un diplomat european, care a precizat însă că se aşteaptă ca dezbaterile să se întindă până marţi dimineaţa.

La masa negocierilor se vor regăsi, printre alţii, cei 19 miniştrii de Finanţe din zona euro reuniţi în cadrul Eurogrupului şi Fondului Monetar Internaţional, implicaţi în cel de-al treilea plan de asistenţă în valoare de 86 de miliarde de euro acordat Greciei în luna iulie 2015.

Chiar dacă au constatat că de mai multe luni acest plan este în impas, creditorii nu au reuşit să se înţeleagă asupra capacităţii Greciei de a face faţă enormei sale datorii publice, 179% din PIB. Îngrijorat de această situaţie, FMI refuză să contribuie financiar la acest al treilea plan de asistenţă dacă Eurogrupul nu acceptă, în schimb, o restructurare a datoriei Greciei. Însă această idee este respinsă în special de Germania, unde în câteva luni vor avea loc alegeri parlamentare.

Un înalt responsabil european a apreciat că un acord care să satisfacă Fondul Monetar Internaţional are 50% şanse să fie încheiat luni. ‘Cred că suntem foarte aproape de un acord global’, a declarat la rândul său comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici.

În caz contrar, ar putea fi convocată o reuniune extraordinară a Eurogrupului deoarece timpul presează. Autorităţile de la Atena au nevoie rapid de bani pentru că trebuie să ramburseze în luna iulie creanţe mai vechi de şapte miliarde de euro iar fără un acord cu privire la datoria publică nu va există niciun acord cu privire la eliberarea unei noi tranşe de împrumut.

Pentru a-i mulţumi pe creditori, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor şi manifestaţiilor de protest. Aceste măsuri, care includ noi reduceri de pensii şi majorări de impozite, ar urma să se aplice în cei trei ani care urmează după 2018, când expiră actualul plan de asistenţă.

‘Nu mai există scuze pentru tergiversarea chestiunii reducerii datoriei’, a declarat duminică ministrul grec de Finanţe, Euclide Tsakalotos, care a subliniat că ţara sa şi-a îndeplinit în totalitate şi la timp obligaţiile.

În opinia lui Pierre Moscovici, acordul ar putea include măsuri de prelungire a maturităţii datoriei sau reducerea dobânzilor pentru împrumuturile Greciei dar a dat asigurări că nu va exista o tăiere (‘hair cut’) a datoriei deoarece statele membre nu sunt dispuse la acest lucru.

Această reuniune a Eurgrupului va fi prima la care va participa francezul Bruno Le Maire, care urmează să se întâlnească în prealabil la Berlin cu omologul său german Wolfgang Schaeuble. Germania şi Franţa sunt principalii creditori ai Greciei. Dacă se va ajunge luni la un acord, acesta va trebui aprobat şi de consiliul guvernatorilor FMI, în cursul lunii iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...