China introduce o suprataxă de 45% la importurile de zahăr

China a decis luni să dubleze taxele pentru importurile de zahăr, o victorie pentru producătorii locali care au de suferit de pe urma importurilor ieftine din Thailanda şi Brazilia, informează Reuters.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 14:47
China introduce o suprataxă de 45% la importurile de zahăr

În conformitate cu angajamentele asumate faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului, China permite importul a 1,94 milioane tone de zahăr pe an la un tarif de 15%. Importurilor care depăşesc această cantitate li se impune o taxă de 50%.

Ministerul chinez al Comerţului a informat luni, într-un comunicat, că a introdus o suprataxă de 45%, pe lângă taxa de 50%, pentru importurile de zahăr în actualul an fiscal, perioada 22 mai 2017-21 mai 2018. Suprataxa va fi redusă la 40% în anul fiscal următor şi la 35% în al treilea an.

Decizia autorităţilor de la Beijing ar putea reduce importurile de la marii producători de zahăr, precum Brazilia şi Thailanda, deoarece va reduce decalajul între preţurile chineze şi cele internaţionale. Însă traderii apreciază că odată cu tarifele mai mari va creşte şi activitatea de contrabandă cu zahăr la graniţa sudică a Chinei, iar unele importuri ar putea să se deruleze prin intermediul unor ţări terţe care sunt scutite de la plata acestor suprataxe.

Zahărul este unul dintre puţinele sectoare în care China are probleme în a concura, având în vedere costurile mari ale fermierilor săi care cultivă suprafeţe mici şi care produc anual aproximativ 10,5 milioane tone de zahăr din sfeclă sau trestie.

China importă anual aproximativ trei milioane de tone de zahăr, iar autorităţile de la Beijing au încercat să combată importurile ilegale estimate la două milioane de tone pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei pe plan local
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei ...
Fintech-ul Tarfin anunță că începând cu luna noiembrie 2024, fostul director Financiar al companiei Valentina Seiciu (foto) preia funcția de director general, după retragerea din această......
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 la 500 de lei în patru ani
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 ...
Ministerul Energiei a semnat astăzi trei contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare cu Electrocentrale București, ...
ANOFM: 31.009 locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Românii pot aplica pentru 209 de posturi în străinătate, oferite prin rețeaua Eures
ANOFM: 31.009 locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Românii pot aplica pentru 209 de posturi în străinătate, ...
Agenţii economici pun la dispoziţie un număr de 31.009 locuri de muncă la nivel naţional, în timp ce angajatorii din ...
Agroland Agribusiness raportează venituri de 44,4 milioane de lei, în scădere cu 4%, pentru primele nouă luni din 2024
Agroland Agribusiness raportează venituri de 44,4 milioane de lei, în scădere cu 4%, pentru primele nouă luni din 2024
Agroland Agribusiness (BVB: AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea ...