Patronatele din turism lansează programul „Litoralul pentru toţi”, cu preţuri de la 159 lei

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat luni că lansează programul "Litoralul pentru toţi”, în perioada 22 mai - 18 iunie, preţurile pornind de la 159 lei, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, fără mic dejun, în sudul litoralului, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 15:31
Patronatele din turism lansează programul

În program s-au înscris până în prezent 12 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 1.450 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că aproximativ 5.000 de turişti vor putea cumpăra vacanţe la tarife reduse pe litoralul românesc, scrie News.ro.

Programul special „Litoralul pentru Toţi” are aceleaşi tarife ca cele din ediţia de toamnă 2016, potrivit FPTR.

Tarifele lansate prin program sunt mai mici cu până la 50% faţă de cele din vârf de sezon, spun oficialii patronatului.

Tarifele maximale pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, pentru un sejur de şase nopţi/persoană, ajung în această ediţie la 235 lei, la un hotel de două stele, fără mic dejun, şi la 265 lei la un hotel de trei stele, fără mic dejun.

Tarifele cresc la 315 lei, la un hotel de două stele cu mic dejun şi la 425 lei la un hotel de trei stele cu mic dejun.

Cei care optează pentru un hotel de patru stele, cu mic dejun, trebuie să plătească 485 lei sau 605 lei, pentru un sejur la un hotel de cinci stele, cu mic dejun.

Tarifele maximale pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) sunt de 159 lei, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi de 179 lei, la două stele, fără mic dejun.

Preţurile cresc la 199 lei pentru sejururile la un hotel de trei stele fără mic dejun şi pot ajunge la 469 lei, în cazul unui hotel de cinci stele cu mic dejun.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...