Reuniunea este convocată pentru marţi, la ora locală 9.00 (11.00, ora României), potrivit postului Sky News, citat de Reuters şi The Associated Press.
Campania în vederea alegerilor anticipate de la 8 iunie a fost suspendată în Marea Britanie, în urma exploziei, scrie News.ro.
Premierul Theresa May a convocat o reuniune a comitetului de urgenţă al Guvernului COBRA
Reuniunea este convocată pentru marţi, la ora locală 9.00 (11.00, ora României), potrivit postului Sky News, citat de Reuters şi The Associated Press.
Campania în vederea alegerilor anticipate de la 8 iunie a fost suspendată în Marea Britanie, în urma exploziei.
May a anulat evenimentele de campanie de marţi. ”O sursă conservatoare a declarat pentru (agenţia britanică de presă) The Press Association că premierul a suspendat campania în vederea alegerilor generale”, a anunţat marţi Sky News.
De asemenea, liderul liberal-democrat Tim Farron a anulat un tur de campanie în Gibraltar în urma exploziei, pe care poliţia a anunţat că o tratează drept un atac terorist.
De asemenea, liderul liberal-democrat Tim Farron a anulat un tur de campanie în Gibraltar în urma exploziei, pe care poliţia a anunţat că o tratează drept un atac terorist.
Britanicii sunt chemaţi la urne pe 8 iunie.
Sondajele din ultimele zile au arătat o scădere puternică a scorului important cu care Partidu Conservator era creditat în faţa Partidului Laburist, însă May urmează să învingă.
Poliţia din Manchester a anunţat marţi dimineaţă că tratează explozia de la Manchester Arena ca pe un incident terorist până când va avea alte informaţii.
„În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date”, a anunţat un reprezentant al Poliţiei, care a precizat că poliţiştii colaborează cu instituţiile din domeniul combaterii terorismului şi cu cele din inteligence.
Cauza exploziei nu este cunoscută, dar incidentul este considerat unul terorist. Conform poliţiei, explozia a avut loc la ora 22:45.
„Putem confirma că a avut loc un incident în timp ce oamenij plecau de la concertul Arianei Grande”, anunţă pe Twitter reprezentanţii Manchester Arena.
Informaţii încă neconfirmate sugerează că ar fi vorba despre un atacator sinucigaş.
Voluntarii şi paramedicii care au intervenit la faţa locului spun că rănile victimelor păreau făcute de schije.
A avut loc şi o explozie controlată, în zona Cathedral Garden, în jurul orei locale 1:32, ulterior poliţia anunţând că bagajul detonat nu era periculos.
De asemenea, pe reţelele de socializare sunt numeroase apeluri însoţite de fotografii ale celor care îşi caută rudele sau cunoscuţii.
Facebook a activat opţiunea „safety check” în urma exploziei de la Machester Arena, astfel încât cei care s-au aflat la concertul Arianei Grande sau în zona arenei să îşi poate anunţa familia şi prietenii că sunt în siguranţă.
Un martor a declarat pentru CNN că a auzit o explozie în timpce concertul se încheia. El a povestit că pe culoarul de ieşire era fum.
Karen Ford a povestit pentru BBC: ”Tocmai se singeau luminile şi toată lumea se pregătea să se îndrepte spre ieşire când s-a auzit dintr-odată un sunet puternic, care semăna cu o explozie. Toată lumea s-a oprit şi s-a întors înapoi, iar apoi mulţimea a început să îi împingă pe ceilalţi spre scări. Erau o mulţime de copii fără părinţi, nu era nimeni care să-i calmeze. Toată lumea striga, plângea şi împingea”.
Un alt martor a povestit pentru MailOnline: ”Tocmai ieşeam din clădire când s-a întâmplat. Ne îndreptam spre ieşirea principală când Ariana cânta ultima piesăm pentru că voiam să ieşim înaintea mulţimii. Dar, în timp ce ne apropiam de ieşire, un grup de angajaţi de la securitate ne-au spus să mergem în cealaltă direcţie, iar după câteva secunde ne-au strigat să fugim şi s-a produs explozia, chiar în spatele lor. Sute de oameni strigau şi alergau. Oamenii aceia ne-au salvat vieţile”
Manchester Arena are o capacitate de 21.000 de locuri şi găzduieşte evenimente muzicale şi sportive.