Socar a deschis a doua benzinărie din Bucuresti şi ajunge la 36 de staţii în România

Filiala din România a companiei petroliere naţionale din Azerbaidjan, Socar a deschis a doua benzinărie din Bucureşti, pe pe Str Basarabia nr. 103, sector 2. Staţia permite şi încărcarea maşinilor electrice.
Economica.net - mar, 23 mai 2017, 11:39
Socar a deschis a doua benzinărie din Bucuresti şi ajunge la 36 de staţii în România

Prin noua investiţie, compania SOCAR si ajunge la 36 de staţii de alimentare în România, potrivit unui comunicat al companiei.

“Benzinaria este prevazută cu tehnologie de ultimă generaţie, deţine dotări prietenoase cu mediul, respectiv staţie de reincarcare maşini electrice, jetwash (cu autoservire), asigură facilităţi de achiziţie roviniete si peaj ( trecere pod Feteşti), terminal de plăti facturi, utilităţi, reincărcări cartele telefonice, etc”, se arată într-un comunicat al Socar.

Clienţii pot găsi ca şi în alte staţii de alimentare SOCAR, produsele tradiţionale ale gastronomiei din Azerbaijan – cafeaua la nisip şi sucul de rodie, cât şi alte produse alimentare, nealimentare sau accesorii pentru maşină.

SOCAR deţine, în acest moment, staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu, Argeş şi Bucureşti.

Socar este compania petrolieră de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan. Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin compania SOCAR Petroleum S.A. şi prin crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 36 de staţii de alimentare. Până în prezent, compania a creat  aproximativ 450  de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 64 milioane de euro în România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...