Drumarii au început să deszăpezească Transfăgărăşanul, pentru a fi redeschis de la 1 iulie

Drumarii au început să deszăpezească DN 7 C - Transfăgărăşan, unde în unele zone stratul de zăpadă ajunge şi la cinci metri, pentru redeschiderea traficului de la 1 iulie. Deocamdată, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, nu se poate ajunge decât cu telecabina.
Economica.net - joi, 25 mai 2017, 09:41
Drumarii au început să deszăpezească Transfăgărăşanul, pentru a fi redeschis de la 1 iulie

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drumul urmând să fie redeschis de la 1 iulie.

Stratul de zăpadă depus pe şosea este consistent, în unele locuri troienele ajungând şi la cinci metri.

DN 7C – Transfăgărăşan face legătura între judeţele Sibiu şi Argeş şi este închis, anual, între 1 noiembrie şi 1 iulie, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) şi kilometrul 131 (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), pe celelalte porţiuni circulaţia fiind permisă tot timpul anului.

În prezent, la Bâlea Lac se poate ajunge doar dinspre Sibiu, din DN 1. Până la Bâlea Cascadă traficul este deschis, dar de acolo se continuă cu telecabina.

Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă la Bâlea Lac depăşeşte 20 de centimetri.

Transfăgărăşanul a fost construit în urmă cu peste 40 de ani, ca să treacă peste zona de creastă a Masivului Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România.

Şoseaua are 92 de kilometri lungime, pe traseu fiind construite zeci de poduri şi viaducte, dar şi cel mai lung tunel din România, la Bâlea Lac, de 887 de metri.

Te-ar mai putea interesa și
Transnistria: Situația devine critică. Lipsa gazului rusesc creează mari probleme pentru regiunea separatistă
Transnistria: Situația devine critică. Lipsa gazului rusesc creează mari probleme pentru regiunea separatistă
Peste 51.000 de gospodării din Transnistria au rămas fără gaz, iar 1.500 de blocuri de locuinţe nu au căldură şi au început şi sistări ale apei curente, plus întreruperi de curent......
Nesiguranță, dar optimism în Europa, în legătură cu tarifele ce vor fi impuse de Trump
Nesiguranță, dar optimism în Europa, în legătură cu tarifele ce vor fi impuse de Trump
Piețele europene s-au închis luni în creștere, deoarece optimismul investitorilor a fost alimentat de un raport care ...
SUA au adăugat pe „lista neagră” de companii chinezești periculoase și CATL sau Tencent Holdings
SUA au adăugat pe „lista neagră” de companii chinezești periculoase și CATL sau Tencent Holdings
Departamentul de Apărare al SUA a declarat luni că a adăugat giganți tehnologici chinezi, inclusiv liderul de jocuri ...
Guvernul are toate motivele să vrea o inflație mai mare și, probabil, o va susține discret. Cotele de TVA vor fi egalizate – Adrian Codîrlașu
Guvernul are toate motivele să vrea o inflație mai mare și, probabil, o va susține discret. Cotele de TVA vor fi egalizate ...
Se pare că nu doar creșterea taxelor și impozitelor va duce la diminuarea deficitului bugetar. Dacă vom avea o inflație ...