Listă neagră a firmelor care realizează lucrări de investiţii în infrastructură – Ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, vineri, că urmează să fie întocmită o listă neagră a firmelor care nu respectă termenele lucrărilor şi care monitorizează clauze contractuale pentru a obţine venituri suplimentare, dar şi a societăţilor contestatoare care blochează astfel realizarea obiectivelor de investiţii, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 13:07
Listă neagră a firmelor care realizează lucrări de investiţii în infrastructură - Ministrul Transporturilor

Ministrul a făcut, vineri, o vizită de lucru la podul de la Agigea. El a fost întrebat de către jurnalişti dacă are în vedere realizarea unei liste negre a firmelor care se ocupă de realizarea lucrărilor de investiţii, precizând că aceasta este deja în lucru, iar la finalizare va fi prezentată opiniei publice, scrie News.ro.

Citeşte şi Adevăratele probleme ale autostrăzilor nu sunt la constructori, ci la Guvern – Asociaţia Pro Infrastructură

“Am reziliat contractul constructorului variantei de ocolire de la Bacău, aceasta a intrat pe lista neagră. Domnul director lucrează la o listă neagră, nu numai pentru constructorii care nu se mobilizează corespunzător şi care monitorizează mai mult clauzele contractuale care pot fi atacate pentru venituri suplimentare în contract, dar monitorizează, de asemenea, şi contestatarii pentru că avem şi o parte de firme care sunt contestatare de meserie şi blochează obiectivele de investiţii. După ce va fi finalizată, o vom face publică să vedem exact cine ţine în loc obiectivele de investiţii”, a declarat Răzvan Cuc, care a precizat că au existat obiective unde a durat doi ani şi jumătate numai procedura de soluţionare a contestaţiei.

De asemenea, ministrul a spus că firmele care nu respectă termenele şi au lucrări de calitate vor plăti.

“Lucrurile sunt simple. Nu putem să ne jucăm cu răbdarea românilor şi cu banii statului. Cine greşeşte, plăteşte. Asta se va întâmpla cu toţi constructorii care nu-şi vor face treaba la timp şi nu vor avea lucrările de calitate”, a menţionat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a precizat că directorii Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri trebuie să monitorizeze şi investiţiile care se fac.

“Nu stau la discuţii sterile pe motive puerile. Nu. Primiţi bani constructorii, lucraţi şi vă asumaţi termene şi calitate. Nu ne grăbim să finalizăm lucrările pentru că trebuie finalizate, trebuie să avem calitatea corespunzătoare. Iar angajaţii sunt monitorizaţi şi nu doar monitorizaţi din partea companiei, dar şi ei, la rândul lor, trebuie să facă monitorizare suplimentară asupra constructorului pentru că directorii de DRDP-uri pe care îi aveam în ţară nu trebuie să se limiteze doar la a plomba anumite gropi sau la deszăpezire, nu, ei trebuie să monitorizeze şi investiţiile pe care noi le facem în diverse judeţe. Este rolul lor. Din păcate, mobilizarea a fost de multe ori slabă şi a lăsat de dorit pe şantiere. Tocmai de asta, pentru a crea o pârghie suplimentară de control, ei se implică foarte activ”, a mai declarat ministrul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...