Directorul general Carlo Messina ar urma să prezinte planul la începutul anului viitor, când va anunţa rezultatele anuale ale băncii. El vrea să recâştige încrederea investitorilor, care nu au prea fost încântaţi anul acesta de intenţia sa de achiziţionare a companiei italiene de asigurări Generali.
Preţul acţiunilor Intesa s-a redresat de când banca a anunţat că renunţă la oferta pentru Generali, dar Intesa a pierdut teren în ultimele luni în faţa principalei sale rivale italiene, UniCredit, iar reputaţia de bancher imperturbabil a lui Carlo Messina a fost afectată, susţin investitorii.
Noua sa strategie ar urma să includă închiderea a sute de filiale, reducerea costurilor cu milioane de euro, iar portofoliul de credite neperformante să scadă cu o treime, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Săptămâna următoare, Intesa ar urma să anunţe vânzarea celor mai toxice credite neperformante, evaluate la 2,5 miliarde de euro, unui consorţiu de investitori din care fac parte firmele Christofferson Robb şi Bayview Asset Management.
Intesa intenţionează să-şi reducă nivelul activelor neperformante ca procentaj din totalul portofoliului de credite la 10,5% sau sub acest nivel până în 2020.
Planurile Intesa prevăd ca peste jumătate din venituri să vină din taxe şi comisioane, faţă de 44% în prezent. Astfel, banca ar deveni mai puţin dependentă de veniturile nete din dobânzi realizate din activităţile de creditare, care sunt afectate de ratele scăzute ale dobânzilor.
Reprezentanţii Intesa nu au comentat informaţia.
Profitul Intesa Sanpaolo SpA a depăşit estimările analiştilor în primul trimestru din 2017, în urma majorării taxelor şi comisioanelor. În primele trei luni din acest an, profitul net a crescut cu 12%, la 901 milioane de euro (987 milioane de dolari), pe fondul majorării comisioanelor cu 10%. Analiştii se aşteptau la un câştig de 770 de milioane de euro.
Banca italiană a informat că profitul înregistrat în perioada ianuarie-martie 2017 este mai mult decât suficient pentru a susţine obiectivul Intesa de a acorda dividende de 3,4 miliarde de euro pentru rezultatele din 2017.
La 31 martie 2017, indicele de adecvare a capitalului se situa la 12,5%, faţă de 12,9% la sfârşitul lunii decembrie, dar rămâne totuşi unul dintre cele mai ridicate din Italia.
Intesa a precizat că profitul din primul trimestru s-ar fi ridicat la 1,18 miliarde de euro dacă ar fi fost exclusă contribuţia sa la fondul de salvare al băncilor, înfiinţat de Guvernul de la Roma în 2015. În primul trimestru din 2017, veniturile Intesa au urcat cu 1%, la 4,21 miliarde de euro.
În rândul băncilor italiene, Intesa este o raritate – profitabilă şi bine capitalizată. În timp ce rivalele sale, UniCredit şi Monte dei Paschi, se luptă cu credite neperformante de miliarde de euro, Intesa a reuşit să plătească dividende generoase, în pofida situaţiei economice dificile din Italia.
Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.