Gerul a provocat moartea altor nouă persoane în cursul ultimelor 24 de ore în POLONIA, unde temperaturile au scăzut până la minus 32 de grade Celsius în sud-estul ţării, a anunţat joi poliţia naţională.
În majoritatea cazurilor este vorba despre persoane fără domiciliu fix. În total, de la începutul valului de frig, vineri, 29 de persoane au murit de hipotermie, potrivit poliţiei.
Din noiembrie, gerul a provocat moartea a 67 de persoane.
Joi, mai multe şcoli erau închise din cauza frigului în regiunea Zakopane, în sudul ţării, în apropierede frontiera slovacă.
Poliţia reiterează periodic apelurile la vigilenţă şi le cere cetăţenilor să semnaleze locurile în care stau persoanele fără adăpost.
În UCRAINA, 20 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, ridicând la 63 numărul total al victimelor gerului, au anunţat joi autorităţile acestei foste republici sovietice.
„Potrivit informaţiilor preliminare, cauza morţii est hipotermia”, a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat.
Aproximativ o treime dintre persoanele care au murit din cauza gerului au fost descoperite pe străzi.
Temperaturile au scăzut până la minus 25, chiar minus 30 de grade Celsius în mare parte din teritoriul Ucrainei, potrivit aceleiaşi surse.
În CEHIA, o persoană fără adăpost în vârstă de 47 de ani a fost găsită moartă marţi seara la Karvina (est), în timp ce în SLOVACIA gerul a provocat moartea unei a doua persoane.
Valul de frig a provocat şase morţi în SERBIA, unde 11.500 de persoane sunt blocate în satele lor, în special în vestul şi sud-vestul ţării din cauza ninsorilor abundente şi a temperaturilor scăzute, care au ajuns până la minus 36 de grade Celsius. Echipe speciale aprovizionează cu medicamente şi hrană satele izolate.
În LETONIA, cu recorduri de minus 27 de grade Celsius, gerul a provocat moartea a zece persoane în ianuarie, potrivit serviciilor de sănătate. Cel puţin patru persoane au murit în incendii, generate fără îndoială de focuri aprinse pentru a se încălzi şi care s-au extins la casele din lemn.
În ROMÂNIA, numărul total al morţilor era, joi, de 22, potrivit autorităţilor.
În BULGARIA, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 31,4 grade Celsius, miercuri, la Sevlievo (centru), valul de frig a provocat moartea a zece persoane într-o săptămână, potrivit presei.
Majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă care s-au pierdut în afara satelor sau aşteptând în staţiile de autobuz.
Dunărea, care marcheză la nord frontiera dintre Bulgaria şi România, a îngheţat parţial pe o lungime de 350 de kilometri, potrivit autorităţilor, iar peste 400 de şcoli din ţară au fost închise.
În TURCIA, care înregistrează ninsori abundente şi temperaturi polare, paza de coastă a salvat trei membri ai echipajului unei nave sub pavilion cambodgian care a eşuat marţi seara în Marea Neagră pe timp de furtună, dar opt marinari sunt în continuare daţi dispăruţi.
La frontiera dintre GRECIA şi Turcia, o imigrantă fără documente legale, în vârstă de 25 de ani, a murit de frig în timp ce încerca să treacă fluviul Evros ce desparte cele două ţări, potrivit poliţiei.
Luni, un alt imigrant, un palestinian, a murit în acelaşi loc în circumstanţe similare.
Valul de frig a ajuns şi în EUROPA OCCIDENTALĂ. Autorităţile nu au anunţat victime, dar majoritatea ţărilor pun în aplicare planuri de urgenţă pentru găzduirea sau ajutorarea persoanelor fără adăpost, ca în Bruxelles, Paris şi Berlin, oraşe care numără fiecare mai multe mii de persoane fără adăpost.
Ninsorile abundente care au afectat o parte din ITALIA au blocat două trenuri în noaptea de miercuri spre joi, iar circulaţia rămâne dificilă pe drumurile din numeroase regiuni, au anunţat joi compania de căi ferate şi serviciile rutiere .
În ceea ce îi priveşte pe olandezi, aceştia au profitat pentru a organiza, marţi, primul maraton „pe gheaţă naturală” din sezonul de patinaj.