Dragnea despre salarizarea în administraţia locală: Rămâne la latitudinea consiliilor, dar nu la bunul plac

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat marţi că salarizarea personalului din administraţia locală va rămâne, potrivit proiectului legii salarizării unitare, la latitudinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, dar nu la bunul lor plac.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 14:22
Dragnea despre salarizarea în administraţia locală: Rămâne la latitudinea consiliilor, dar nu la bunul plac

‘Rămâne la latitudinea, dar nu la bunul plac. Am susţinut tot timpul şi susţin în continuare ideea de descentralizare şi de autonomie locală. Nimeni nu poate face o grilă care să fie valabilă şi pentru comună şi pentru un municipiu foarte mare. În acest sens, în funcţie de bugetul fiecăruia, s-au stabilit două limite – una minimă, care va fi în fiecare an salariul minim brut pe ţară, şi una maximă, salariul viceprimarului, pentru ca niciun funcţionar să nu aibă salariul mai mare decât primarul. În interiorul acestor două limite va fi o grilă în funcţie de posturile şi funcţiile aprobate de consiliul local în care vor respecta o ierarhie, adică un şef de birou nu va putea avea un salariu mai mare decât un director, de exemplu, dar ei vor decide în funcţie de bugetul pe care îl au câţi directori vor dori să aibă în acea primărie şi ce salarii vor avea’, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, dacă ar fi fixată o grilă mare, necesară pentru Bucureşti sau pentru sectoarele Capitalei, cei de la o comună nu ar putea să o susţină.

‘Dacă pui o grilă foarte mică, cei de la un municipiu mare, unde munca este mult mai grea, vor fi obligaţi să dea salarii mici. Şi atunci fiecare va decide, dar nu va fi la bunul plac’, a explicat Liviu Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...