Donald Trump, presat să nu retragă SUA din Acordul de la Paris privind clima

Preşedintele american Donald Trump, care urmează să anunţe în cursul zilei de joi poziţia Washingtonului în legătură cu Acordul de la Paris privind clima, este presat să nu retragă SUA din această înţelegere globală obţinută anul trecut.
Economica.net - joi, 01 iun. 2017, 09:40
Donald Trump, presat să nu retragă SUA din Acordul de la Paris privind clima

Într-un mesaj postat joi pe Twitter, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a ‘rugat’ pe Donald Trump să nu ‘înrăutăţească’ situaţia privind clima şi climatul politic.

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a cerut de asemenea liderului de la Casa Albă să nu retragă SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, potrivit DPA.

‘Sunt un trans-atlantist. Însă dacă preşedintele american va declara că vrea să se retragă din Acordul de la Paris, atunci este de datoria Europei să spună că nu merge aşa’, a afirmat el la o dezbatere la Berlin.

Juncker a subliniat că schimbările climatice pun 83 de ţări în pericolul de a dispărea de pe hartă în contextul creşterii nivelului mării.

‘Nu este vorba doar despre viitorul umanităţii în Europa. În primul rând, este vorba de viitorul umanităţii peste tot’, a declarat el.

Comentând de asemenea aşteptatul anunţ al lui Trump privind poziţia SUA faţă de Acord, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat joi că, cel mai probabil, eficienţa acestei înţelegeri se va reduce în lipsa unor ‘participanţi cheie’, transmite Reuters.

Ministrul britanic de externe Boris Johnson a declarat că Marea Britanie îşi doreşte ca SUA să îşi asume un rol de lider în eforturile de combatere a schimbărilor climatice.

În acelaşi timp, aflat în vizită la Berlin, premierul chinez Li Keqiang a afirmat că Beijingul îşi va respecta angajamentele privind clima şi se aşteaptă ca şi ‘celelalte ţări’ să facă la fel.

‘China va continua să îşi respecte promisiunile făcute prin Acordul de la Paris’ încheiat anul trecut pentru limitarea încălzirii globale, a promis şefului guvernului chinez, potrivit AFP.

‘Însă, bineînţeles, sperăm să facem acest lucru prin cooperare cu ceilalţi’, a adăugat el, făcând aluzie la ameninţările lui Donald Trump că va retrage SUA din această înţelegere.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. de la "BB minus" la "BB", perspectiva atribuită fiind stabilă, se arată......
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...