Această veste bună vine într-un moment în care autorităţile de la Atena continuă negocierile cu creditorii internaţionali, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, înaintea unei reuniuni cruciale a miniştrilor de Finanţe din zona euro programată a avea loc la mijlocul acestei luni.
‘Potrivit datelor revizuite, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,4% în primul trimestru comparativ cu trimestrul patru 2016, faţă de o contracţie de 0,1% anunţată în estimarea preliminară’ a precizat Elstat. De asemenea, în ritm anual PIB-ul Greciei a crescut tot cu 0,4%, faţă de o contracţie de 0,5% anunţată iniţial, a informat Elstat.
Principalii factori care au stat la baza creşterii economiei în primele trei luni au fost consumul şi formarea brută de capital, care au contrabalansat o contribuţie negativă a exporturilor. Consumul a crescut cu 0,4% comparativ cu trimestrul patru, în timp ce importurile au crescut cu 4,5% iar exporturile au scăzut cu 2,3%. Formarea brută de capital a crescut însă cu 48,3% comparativ cu trimestrul precedent.
‘Graţie acestei revizuiri, scenariul de bază al Guvernului privind o creştere economică de 1,8% pe ansamblul anului 2017 poate fi atins’ a declarat economistul NBG, Nikos Magginas.
Autorităţile de la Atena vor să obţină la următoarea reuniune a Eurogrupului o nouă tranşă de împrumuturi însoţită de debutul discuţiilor pentru măsuri de reducere a poverii datoriei publice, care în 2016 era la 179% din PIB.
Grecia are nevoie disperată de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când are de rambursat creanţe mai vechi în valoare de aproximativ 7,3 miliarde de euro. Pentru a obţine aceşti bani, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor şi manifestaţiilor de protest.