Se presupune că „Gioconda” ar fi fost realizată simultan cu celebra pânză de la Luvru, scrie Le Point. Toate aceste descoperiri s-au făcut cu ocazia lucrărilor de restaurare a „Giocondei” spaniole, care va putea fi în continuare admirată la muzeul Prado, dar care până acum nu i-a prea interesat pe experţi. Ei o considerau pe „Gioconda” una din reproduceri ale creaţiei „Mona Lisa” a celebrului artist.
Se presupunea că „Gioconda”ar fi fost creaţia unui pictor flamand, respectuivul artist folosind mai mult negru pe fundalul picturii. Dar când tabloul a fost curăţat de specialişti, s-a constatat că acel fundal fusese adăugat abia în secolul al XVIII-lea. După curăţire, a ieşit la iveală un peisaj toscan, foarte asemănător cu cel din pictura originală a maestrului Da Vinci.
De asemenea, explorarea cu tehnici de reflectografie, în infraroşu, a „Giocondei” din Madrid a mai dezvăluit că până şi desenele subadiacente picturii sunt identice cu cele ale „Mona Lisei”. De aici, experţii au tras concluzia că „Gioconda” ar fi fost pictată de unul dintre discipolii lui Da Vinci, care ar fi urmat pas cu pas toate mişcările maestrului.
Până la jumătatea acestei luni, „gioconda” va fi „ca nouă” şi expusă din nou în Prado, pentru ca apoi să fie „împrumutată” la Luvru, unde o va cunoaşte pe „Mona Lisa”, „sora ei geamănă”, în cadrul unei mari expoziţii Da Vinci ce va fi organizată de muzeul francez în luna martie.