Asociaţia Litoral: Peste 50.000 de turişti au venit la mare în minivacanţa de Rusalii

Peste 50.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în minivacanţa de Rusalii, în topul staţiunilor situându-se Mamaia şi Vama Veche, cei aflaţi la mare în perioada respectivă având parte de evenimente muzicale, sportive şi petreceri pe plajă.
Economica.net - mar, 06 iun. 2017, 11:56
Asociaţia Litoral: Peste 50.000 de turişti au venit la mare în minivacanţa de Rusalii

„Weekend-ul prelungit de Rusalii i-a întâmpinat pe turişti cu oferte speciale la cazare, dar şi cu multe opţiuni de distracţie pentru toate vârstele şi preferinţele, evenimente muzicale şi sportive, petreceri pe plajă. Peste 50.000 de turişti au ajuns weekend-ul trecut pe litoral, gradul de ocupare a hotelurilor fiind în continuă creştere. În topul staţiunilor căutate de turişti s-au aflat Mamaia şi Vama Veche”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.

Conform sursei citate, evenimentul care a dominat weekend-ul în Mamaia a fost Kudos Fest, care a atras peste 7.000 participanţi români şi străini în cele trei zile şi trei nopţi de muzică non-stop.

De asemenea, şi Delta Dunării a fost ocupată la capacitate maximă în minivacanţa de Rusalii, spun reprezentanţii Asociaţiei Patronatului în Turismului din Deltă.

„Delta Dunării a fost ocupată la capacitate maximă weekend-ul acesta, toate locaţiile şi gospodăriile au fost pline de turişti. Mulţi turişti au rămas în Deltă, alţii vin în continuare. Sezonul se anunţă plin şi continuu, cu un grad de ocupare foarte mare. Românii încep să redescopere Delta Dunării, să vadă că au servicii şi un alt fel de turism la ei în ţară, pe care îl găsesc mai degrabă în insulele exotice, în care fiecare zi începe cu o nouă aventură, o nouă experienţă, iar seara se încheie cu un spectaculos apus de soare. Delta este ceva fascinant şi exotic pentru iubitorii de aventură, pescuit, birdwatching. Oferă un alt fel de mare, cu plaje sălbatice, păduri tropicale, liane, vegetaţie abundentă, stejari gârboviţi de vremuri, formaţii tradiţionale de lipoveni, ruşi, greci, ucraineni, cazaci şi cântece tradiţionale româneşti la foc de tabără”, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Daniel Iluşcă.

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării este un parteneriat public-privat, înfiinţat în 2007, având ca membri: autorităţi publice locale din judeţele Constanţa şi Tulcea, aeroporturile internaţionale Constanţa şi Cluj, patronatul agenţiilor de turism, hoteluri de pe litoral, patronatul hotelier din Delta Dunării, companii private din turism şi din domenii conexe.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...