Potenţialii beneficiari ai programului StartUp Nation pot face simulări pe aplicaţia programului de vineri până duminică

Potenţialii beneficiari ai programului StartUp Nation pot face simulări pe aplicaţia programului de vineri, 9 iunie, până duminică, 11 iunie, exersând practic înscrierea planului de afaceri on line, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 08:47
Potenţialii beneficiari ai programului StartUp Nation pot face simulări pe aplicaţia programului de vineri până duminică

Ministerul reaminteşte că programul va deveni activ pe data de 15 iunie, ora 10.00.

‘Programul StartUp Nation este cel mai ambiţios program de până acum de sprijinire a iniţiativei antreprenoriale din România, care a generat un interes uriaş în rândul celor care îşi doresc să deschidă un business. Suntem in calendarul Programului de guvernare şi am gândit arhitectura acestui program într-un mod în care procesul de aplicare este simplu şi transparent, astfel încât sa avem un număr cat mai mare de beneficiari. Programul are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naţionale şi fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obţine este de maxim 200.000 de lei’, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

Înscrierea în Program va fi deschisă public pentru 30 de zile, începând cu data de 15 iunie 2017, timp în care potenţialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri.

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale start-up-urilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanţarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...