Uniunea Europeană a ajuns la un acord pentru crearea unui sistem de control asupra călătorilor exceptaţi de la vize

Miniştrii de interne din statele membre ale Uniunii Europene au încheiat vineri, la Luxemburg, un acord care vizează introducerea unui control prealabil asupra călătorilor din ţări terţe exceptaţi de la vize şi care intenţionează să intre pe teritoriul UE, transmite AFP.
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 17:12
Uniunea Europeană a ajuns la un acord pentru crearea unui sistem de control asupra călătorilor exceptaţi de la vize

Intitulat ETIAS, acest sistem automatizat este inspirat din formularul ESTA, un dispozitiv în vigoare în Statele Unite, şi vizează protejarea mai bună a frontierelor externe ale UE prin reperarea, înaintea plecării lor spre Europa, a indivizilor consideraţi ca prezentând riscuri.

După acordul convenit vineri de miniştrii de interne europeni, dispozitivul urmează să fie negociat cu Parlamentul European. Comisia Europeană, aflată la originea acestei iniţiative, are în vedere ca acest sistem să fie operaţional începând din 2020.

”ETIAS ne va ajuta să ne îmbunătăţim securitatea şi să ne protejăm cetăţenii”, a reacţionat într-un comunicat preşedinţia malteză a Consiliului UE.

Cu ajutorul noului instrument, călătorii exceptaţi de la vize de scurtă şedere în UE (în special cetăţenii SUA, Albaniei, Braziliei, Israelului şi chiar ai Emiratelor Arabe Unite) vor trebui să obţină o autorizaţie prealabilă înaintea plecării lor, prin completarea unui formular online.

Candidaţii vor trebui să achite suma de 5 euro la solicitarea acestei autorizaţii online. După obţinerea autorizaţiei, aceasta va fi valabilă pentru o perioadă de 3 ani, în virtutea acordului convenit vineri de miniştrii de interne europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România a cunoscut o creștere susținută în acest an, ajungând aproape de +12% la......
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...