Profesorii din sectorul 6 al Capitalei şi din Cluj intră luni în grevă

Sindicaliştii din învăţământ din sectorul 6 al Capitalei şi din Cluj vor intra în grevă începând de mâine (luni, n.r.), a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, citat de Agerpres.
Economica.net - Dum, 11 iun. 2017, 09:02
Profesorii din sectorul 6 al Capitalei şi din Cluj intră luni în grevă

Potrivit acestuia, unele sindicate din învăţământ sunt independente şi pot lua decizii individuale, chiar dacă la nivel de federaţie nu reprezintă majoritatea, respectiv un procent de 50%+1.

„Se pot întâmpla şi astfel de lucruri (greva din sectorul 6 şi din Cluj, n.r.), pentru că unele sindicate sunt independente, au procente mari şi pot lua şi decizii individuale. Noi nu avem la nivel naţional, ca să anunţ eu, dar se poate întâmpla şi treaba asta. Sunt în momentul de faţă sindicate care au peste 50%, unele chiar peste 80%, deci ele pot lua această decizie, chiar dacă la nivel de federaţie nu sunt în procent de 50%+1. Vom vedea mâine dimineaţă (luni, n.r.) şi o să comunicăm”, a explicat preşedintele FSLI.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, anunţa că a declanşat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie.

„Aşa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulţumiţi de actuala grilă (de salarizare, n.r.), s-a declanşat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie. Acum suveran este poporul, deci nu liderii pot decide. Dacă membrii de sindicat nu sunt mulţumiţi de această lege a salarizării şi vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor”, a spus Hăncescu.

FSLI a pichetat recent Palatul Parlamentului pentru aproximativ două ore, sindicaliştii din învăţământ fiind nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare.

Proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

Potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, majorările salariale în Educaţie şi Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul de act normativ şi trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020.

„De la 1 Martie, cresc în continuare salariile celor din Educaţie, până la limita de 50% şi în Sănătate unde se urcă direct pe grilă din 2022. De ce au fost amânaţi până în martie? Pentru că au fost multe amendamente de creştere a salariilor unor bugetari, iar noi trebuia să respectăm anvelopa de 32 miliarde până în 2020. După calcule, aceasta a fost decizia”, a scris Olguţa Vasilescu în 8 iunie pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a reamintit că în 2017 s-au făcut deja majorări salariale în cuantum de 6 miliarde lei: în educaţie, sănătate, administraţie, cultura, agenţii de mediu, OPC, IMM etc.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...