Legea prin care poliţiştii, medicii militari şi funcţionarii din penitenciare primesc salarii mai mari a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.
Economica.net - lun, 12 iun. 2017, 11:54
Legea prin care poliţiştii, medicii militari şi funcţionarii din penitenciare primesc salarii mai mari a fost promulgată

Legea prevede că, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, personalul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi gărzilor naţionale de mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a comisariatelor regionale şi judeţene pentru protecţia consumatorului.

Conform legii, din luna iunie 2017 personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, medicii militari din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, indiferent de funcţia pe care este sunt încadraţi, pot opta în locul soldei de funcţie sau salariului de funcţie, gradaţiilor şi soldei salariului de comandă după caz, pentru salariu de bază stabilit pentru o funcţie echivalentă potrivit prevederilor din familia ocupaţională Sănătate, la care se adaugă solda de grad, salariul gradului profesional deţinut.

Ajutorul la trecerea în rezervă sau în retragere ori la încetarea raporturilor de serviciu, pensia şi alte drepturi specifice care se acordă potrivit legii personalului menţionat se stabilesc în raport cu soldele, salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor corespunzătoare funcţiilor încadrate potrivit legii.

Tot luni, preşedintele Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2016 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, precum şi alte măsuri, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2014 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2016 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...