Complexul Energetic Oltenia raportează afaceri în creştere cu 30% şi profit brut de 260 milioane lei, în 5 luni

Cifra de afaceri a Complexului Energetic Oltenia a crescut cu aproximativ 30% în primele cinci luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, iar profitul brut a fost de 260 milioane de lei, faţă de pierderi de 20 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei 
Economica.net - lun, 12 iun. 2017, 15:50
Complexul Energetic Oltenia raportează afaceri în creştere cu 30% şi profit brut de 260 milioane lei, în 5 luni

În perioada ianuarie – mai a acestui an, CE Oltenia a funcţionat cu o medie de 8 grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piaţa de energie şi de circa 30% din serviciile de sistem necesare la nivel naţional.

‘Comparativ cu primele 5 luni ale anului 2016, în Sistemul Energetic Naţional a fost necesar mai mult cărbune în perioada similară a anului 2017. Astfel, la nivelul CE Oltenia s-a înregistrat o creştere a producţiei de cărbune cu 20% şi a cantităţii de energie produse cu 25%. În acelaşi timp, deciziile de management implementate au condus la scăderea costurilor de producţie cu aproximativ 9% pentru un MWh şi cu aproximativ 13% pentru tona de cărbune. În primele 5 luni ale anului curent, CE Oltenia a demonstrat ca se poate situa în rândul companiilor profitabile, rezultatele înregistrate urmând o direcţie puternic ascendentă faţă de intervalul similar al anului trecut’, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, programul investiţional prevăzut pentru primele cinci luni ale acestui an a fost respectat, fiind în derulare investiţii majore pentru reabilitarea grupurilor energetice nr.5 de la Rovinari şi nr.7 de la Turceni, amenajarea noului depozit de cărbune de la Roşia care va răspunde tuturor cerinţelor de mediu, precum şi modernizarea şi reparaţia capitală a unui excavator de la Lupoaia.

De asemenea, a fost demarată procedura de implementare a instalaţiilor de denoxare la trei grupuri energetice potrivit termenelor de conformare şi au fost depuse documentaţiile necesare pentru reabilitarea şi modernizarea grupului energetic nr.3 de la Turceni cu posibilitate de finanţare din Planul Naţional de Investiţii.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, la Petroşani, că anul acesta cantitatea de energie electrică realizată pe bază de cărbune ar putea să depăşească producţia de energie obţinută în hidrocentrale, în condiţiile în care acum termocentralele din Complexul Energetic Oltenia şi din Complexul Energetic Hunedoara funcţionează la capacitatea maximă.

La sfârşitul lunii mai, secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vişan a declarat, la Târgu-Jiu, că la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu vor mai avea loc disponibilizări ca urmare a ‘configuraţiei actuale de cerinţe de energie’, compania funcţionând la limita capacităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...