Apetitul pentru fuziuni şi achiziţii din sectorul de energie şi utilităţi a atins maximul ultimilor şapte ani

Apetitul pentru fuziuni şi achiziţii (M&A) din sectorul de energie şi utilităţi a atins maximul ultimilor şapte ani, iar 59% dintre executivii din sectorul de energie şi utilităţi de la nivel global se aşteaptă să realizeze o achiziţie în următoarele 12 luni, conform raportului bianual EY Power & Utilities Capital Confidence Barometer.
Economica.net - mar, 13 iun. 2017, 09:20
Apetitul pentru fuziuni şi achiziţii din sectorul de energie şi utilităţi a atins maximul ultimilor şapte ani

Acest nivel reprezintă o creştere cu 12% a apetitului pentru fuziuni şi achiziţii faţă de raportul anterior (47%) şi un maxim al ultimilor şapte ani.

Rezultatele studiului arată că 89% dintre executivi se aşteaptă ca fluxul tranzacţiilor să crească sau să rămână stabil în următoarele 12 luni şi indică faptul că apetitul pentru tranzacţii M&A care a caracterizat începutul acestui an se va menţine. Această tendinţă este susţinută de valoarea tranzacţiilor care a rămas constantă în 2017, ajungând la un total de 45,5 miliarde dolari.

‘Achiziţia de către Allianz Capital Partners a 30% din acţiunile Delgaz Grid este un semnal extrem de relevant că sectorul energetic românesc intră pe harta marilor fonduri de investiţii în infrastructură. De asemenea, achiziţia acestui pachet de acţiuni într-un business reglementat arată încrederea unor investitori profesionişti (care plasează bani de pensii şi/sau asigurări) în predictibilitatea cadrului de reglementare a sectorului energetic din România,’ explică Alexandru-Valeriu Binig, partener Asistenţă în Afaceri, EY România.

Împreună cu activele din segmentul energiilor regenerabile, activele din transport şi distribuţie energie au atras investiţii cumulate de 35,6 miliarde dolari în primul trimestru al anului, reprezentând 78% din totalul fluxurilor tranzacţionale. În primul semestru, creşterea valorii tranzacţiilor pentru energiile regenerabile a fost mai mare decât cele înregistrate pe oricare alte segmente de piaţă, comparativ cu trimestrul patru 2016.

Privind în perspectivă, peste jumătate (53%) dintre executivii din domeniul energiei şi al utilităţilor au menţionat creşterea cotei de piaţă şi extinderea către noi zone geografie drept elemente cheie urmărite în realizarea unei tranzacţii.

Jucătorii tradiţionali din energie şi utilităţi se confruntă în disputarea cotei de piaţă cu creşterea competiţiei alimentată de companiile din afara sectorului. Transformarea digitală rămâne o prioritate pentru multe companii care urmăresc să adauge noi capabilităţi, să-şi îmbunătăţească relaţia cu clienţii şi să rămână relevante pe o piaţă în schimbare.

Din punct de vedere geografic, cel mai mare procentaj din valoarea tranzacţiilor înregistrate în primul trimestru, în domeniul energiei şi al utilităţilor, aparţine celor două Americi (21 miliarde dolari) şi regiunii Asia-Pacific (15,1 miliarde dolari). Împreună, aceste două regiuni au contribuit în proporţie de 80% la valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor din primul trimestru. Potrivit EY, este foarte probabil că regiunea celor două Americi să rămână principala destinaţie pentru fuziuni şi achiziţii, având în vedere că executivii consideră Statele Unite, Brazilia şi Canada unele dintre cele mai atractive pieţe menţionate în top cinci ţinte în următoarele 12 luni.

Chiar dacă activitatea de tranzacţionare este aşteptată să rămână puternică pe parcursul întregului an 2017, raportul evidenţiază că ratele mai mari ale dobânzilor, tendinţa de revenire a pieţei europene a energiei şi utilităţilor şi mutările semnificative din punct de vedere economic din zona tehnologiei stocării de energie în baterii ar putea determina o schimbare a profilului investiţiilor. În cadrul raportului, 68% dintre factorii de decizie au identificat şi evenimentele geopolitice sau posibilele schimbări de politici guvernamentale drept riscuri care le pot afecta creşterea.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...