Noi condiţii pentru fermierii care cumpără teren pe credit, cu garanţii de la stat: Pot achiziţiona 750 ha, statul garantează 80%

Deputaţii au revenit asupra deciziei de a limita la 250 de hectare suprafaţa de teren pe care fermierii o pot achiziţiona cu credite garantate de stat. Au urcat limita la 750 de hectare. Înainte, plafonul era de 1.000 de hectare. Însă acum garanţia statului este de 80% din valoarea creditului luat pentru achiziţia terenului, faţă de doar 50%, cât era înainte.
Economica.net - mar, 13 iun. 2017, 11:53
Noi condiţii pentru fermierii care cumpără teren pe credit, cu garanţii de la stat: Pot achiziţiona 750 ha, statul garantează 80%

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 13 iunie, un proiect de Lege (de aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2017) iniţiat de Ministerul Agriculturii privind stimularea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor. Este vorba despre o iniţiativă prin care fermierii care doresc să achiziţioneze teren arabil cu bani de la bancă beneficiază de condiţii mai bune de creditare, prin creşterea procentului de garantare oferită de stat de la 50% la 80% şi prin reducerea comisionului de garantare de la 3,8% la 2%.

Diferenţa de garanţii necesare pentru acoperirea integrală a creditului şi a dobânzilor aferente primului an de creditare va fi asigurată la acordarea creditului de către împrumutaţi cu terenurile achiziţionate şi/sau alte bunuri aflate în proprietatea acestora sau a terților garanți.

Faţă de proiectul iniţial însă, despre care ECONOMICA.NET a scris aici, în varianta votată în Cameră fermierii care accesează credite cu garanţia statului sunt limitaţi la achiziţia a 750 de hectare şi nu la 250 de hectare. Înainte de intrarea în vigoare a acestui proiect, plafonul este de 1.000 de hectare, dar şi garanţia statului era de doar 50%.

De asemenea, proiectul prevede modificarea eliminarea definiţiei de fermă de familie şi lărgirea accesului la măsurile menţionate anterior şi pentru alte categorii de beneficiari. Mai exact, prin modificarea definiţiei, vor putea beneficia de garanţii guvernamentale persoanele fizice şi juridice care deţin în folosință sau proprietate, în condiţiile legii, o exploataţie agricolă, sau de acvcultură, conform declaraţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), respectiv Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultură,

Citeşte şi Se schimbă legile pentru fermieri. Guvernul limitează achiziţia de teren agricol cu garanţii de la stat la 250 de hectare

Te-ar mai putea interesa și
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții spun că de fapt tendința europeană este de contractare....
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...