Benzinăriile OMV Petrom nu vor putea emite roviniete şi taxa de pod de sâmbătă seara până duminică dimineaţa

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat vineri că firma OMV Petrom Marketing, care operează benzinăriile sub sigla OMV Petrom şi OMV, va efectua lucrări de mentenanţă la sistemul informatic de sâmbătă, ora 20:00, până duminică, ora 8:00, perioadă în care nu vor putea fi emise roviniete şi taxe de pod (peaj).
Economica.net - vin, 16 iun. 2017, 11:30
Benzinăriile OMV Petrom nu vor putea emite roviniete şi taxa de pod de sâmbătă seara până duminică dimineaţa

„Ca atare încasarea tarifului de utilizare, a tarifului de trecere, emiterea rovinietelor şi a peajului în punctele de lucru ale acesteia nu va fi posibilă în acest interval orar”, arată un comunicat al CNAIR.

Utilizatorii pot plăti rovinieta şi peajul la punctele de acces ale celorlalţi distribuitori autorizaţi: Automobil Clubul Român, Medina Trans Spedition, Peter SM 2012, Poşta Română, Serlid, MOL Retail Comerţ, MOL România Petroleum Products, Rompetrol Downstream, SOCAR Petroleum, Scala Assistance, UNTRR, CNAIR şi Lukoil.

Oficialii CNAIR precizează că achitarea rovinietei şi a peajului se poate realiza şi prin intermediul portalului CNAIR, erovinieta.ro, portal pe care utilizatorii au posibilitatea de a verifica valabilitatea rovinietei, de a verifica achitarea peajului şi a numărului de treceri efectuate prin secţiunea staţiei de taxare de la Feteşti pe benzile marcate e-tarif.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...