Alegerile din Canada din 2019, ameninţate de atacuri cibernetice

Viitoarele alegeri din Canada ar putea fi ţinta unor atacuri cibernetice iniţiate de state, au avertizat vineri serviciile de informaţii, bazându-se pe evenimente de acest tip din alte ţări şi pe tentativele eşuate de la ultimul scrutin legislativ din 2015, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Economica.net - sâm, 17 iun. 2017, 06:38
Alegerile din Canada din 2019, ameninţate de atacuri cibernetice

„Se constată tot mai mult ameninţări cibernetice împotriva proceselor democratice în toată lumea, iar Canada nu este ferită”, a precizat Centrul pentru Securitatea Telecomunicaţiilor (CST), informează Agerpres. 

„Până acum, nu am constatat încă folosirea unor capacităţi cibernetice de către state-naţiuni care să vizeze influenţarea procesului democratic din Canada în timpul alegerilor”, a notat totuşi CST într-un raport.

În 2015, la scrutinul care i-a adus pe liberalii premierului Justin Trudeau la putere, un atac ‘nu foarte sofisticat’ a vizat procesul electoral, fiind probabil opera ‘unor hackeri şi infractori cibernetici’, a subliniat CST, instituţia similară cu agenţia de supraveghere din SUA, NSA.

La viitoarele alegeri legislative din 2019, „această situaţie s-ar putea schimba, conform percepţiei pe care o vor avea statele care sunt împotriva politicilor naţionale şi externe ale Canadei, precum şi în funcţie de politicile adoptate de candidaţi”.

„Ne aşteptăm ca unele acţiuni de influenţă să fie bine planificate şi să ţintească mai mult de un aspect al procesului democratic”, conform documentului.

Raportul este publicat într-un moment în care SUA anchetează o eventuală ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale de anul trecut şi după ce campania electorală a preşedintelui francez Emmanuel Macron a fost ţinta unor atacuri cibernetice.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol,......
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor ...
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel ...
Australianul Daniel Sanders (Red Bull KTM) continuă să domine Raliul Dakar 2025 la clasa moto, cu o nouă victorie obţinută ...