Ea susţine că România se află într-o „criză creată artificial şi ilegal” de către Sorin Grindeanu.
„Iată că ne aflăm acum într-o criză creată creată artificial şi ilegal de un fost coleg de al nostru, care nu înţelege că această funcţie de prim-ministru are valoare doar dacă are şi încărcătură politică. Câtă vreme se retrage sprijinul politic, această funcţie de prim-ministru rămâne golită de conţinut, pentru că noi avem un guvern politic, şi nu un guvern de tehnocraţi”, a subliniat ea.
Referindu-se la o posibilă împăcare Grindeanu-Dragnea, Firea spus: „Întotdeauna este bine să laşi canalele de comunicare deschise, dar să nu uităm că domnului Grindean nu numai că i s-a retras sprijinul politic, dar a fost şi exclus din PSD. Din nefericire, constat că şi ieri şi azi continuă să facă agresiuni, să ia decizii ilegale la Palatul Victoria, cel puţin noi aşa le considerăm, şi cred că dacă ar dori, după ziua de miercuri, un dialog cu domnul preşedinte, cu conducerea partidului, ar trebui să dea domnia sa un semnal punând capăt acestui lung şir de ilegalităţi, pentru că legislaţia în vigoare şi Constituţia trebuie respectate. Nu poţi să ajungi într-o astfel de poziţie şi să consideri că nimic nu mai există – nici Constituţie, nici legislaţie, nici formaţiunea politică ce te-a propulsat la Palatul Victoria. Este păcat că s-a ajuns la această situaţie”.
Întrebată dacă preşedintele Liviu Dragnea şi Comitetul Executiv Naţional (CEx) al PSD sunt responsabili pentru eşecul Guvernului Grindeanu, Firea a declarat: „În faţa CEx la acel moment a venit domnul preşedinte Dragnea cu Sorin Grindeanu. (…) Domnul Dragnea ne-a rugat foarte mult să îl susţinem pe domnul Sorin Grindeanu. În sală erau colegi de ai noştri destul de sceptici în legătura cu această propunere. Ne-am gândit că dacă domnul Dragnea îl susţine atât de mult pe Sorin Grindeanu, sigur are toate motivele. Dumnealui (Dragnea – n.r.) a fost de bună-credinţă şi nu avem de ce să ne îndoim de această bună-credinţă, dar tot la acea şedinţă s-a spus de către domnul preşedinte Dragnea şi s-a subliniat de Sorin Grindeanu că la jumătate de an se va face o analiză a calendarului de implementare a programului de guvernare şi nimeni nu a avut nimic de obiectat, urmând ca după acea evaluare să se ia măsurile politice şi administrative necesare”.
De asemenea, întrebată despre afirmaţia lui Grindeanu potrivit căreia 15 parlamentari PSD nu vor vota moţiunea, Firea a spus: „Domnul Grindeanu poate să spună orice. Eu vă spun realitatea, pentru că am participat în calitate de vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte a două organizaţii importante, Bucureşti şi Ilfov, la toate aceste întâlniri. Dumnealui, normal, îşi încurajează cei doi, trei colegi pucişti să rămână lângă el şi în aceste zile, în loc să renunţe, văzând că va trebui să răspundă pentru faptele imorale şi ilegale pe care le-a făcut în aceste zile”.
Firea a exclus o susţinere de către PSD a unui Guvern Grindeanu 2. „Sub nicio formă”, a precizat ea.