Eurolife ERB Asigurări a înregistrat profit net de patru milioane lei în 2016

Eurolife Asigurări de Viaţă şi Eurolife ERB Asigurări Generale, companii ce reprezintă Eurolife ERB Insurance Group în România, au înregistrat în anul 2016 o creştere în segmentul asigurărilor tradiţionale şi de protecţie, iar profitul net a fost de patru milioane lei, potrivit unui comunicat al Eurolife ERB România.
Economica.net - lun, 19 iun. 2017, 11:53
Eurolife ERB Asigurări a înregistrat profit net de patru milioane lei în 2016

O creştere de 28% a investiţiilor şi extinderea echipei, coroborată cu o apreciere a primelor în segmentul produselor de protecţie şi un management eficient al riscului au adus o majorare cu 15% a profitului operaţional.

‘Trecerea la grupul Fairfax a oferit companiei oportunitatea de a adopta o abordare strategică, în beneficiul clienţilor, angajaţilor şi partenerilor noştri. Astfel, ne-am orientat către modernizarea şi consolidarea infrastructurii IT, dar şi spre achiziţia unor noi soluţii tehnice prin care putem dezvolta în mod sustenabil noi canale de distribuţie şi noi servicii – toate perfect adaptate epocii digitale şi pliate pe exigenţele clienţilor noştri’, a spus Anita Niţulescu, CEO Eurolife ERB Asigurări.

Dinamica primelor de asigurare subscrise indică atenţia sporită pe care clienţii o acordă produselor din segmentul de protecţie, unde compania a înregistrat un trend ascendent faţă de anul 2015, cu o creştere de 13% raportată la portofoliul existent de clienţi, şi cu 27% în privinţa clienţilor noi. Clienţii au achiziţionat cu 25% mai multe poliţe care acoperă riscul de accident şi cu 30% mai multe poliţe de asigurare de viaţă ce au inclusă o componentă de economisire.

‘Strategia noastră pentru anii următori vizează dezvoltarea canalelor alternative de distribuţie, unde un rol important îl are digitalizarea serviciilor financiare, dar şi dezvoltarea constantă a produselor şi serviciilor în deplină concordanţă cu nevoile şi standardele clienţilor noştri’, a adăugat Anita Niţulescu.

În 2016, Eurolife ERB Group a înregistrat prime în valoare de 498 milioane euro în pieţele din Grecia (ţara de origine a grupului) şi România, însemnând o creştere cu 62% faţă de anul 2015.

Eurolife ERB România este partener strategic al Bancpost, subsidiară a Eurobank, ce oferă poliţe de asigurări de viaţă şi non-viaţă în exclusivitate prin bancassurance, acoperind un portofoliu complex de riscuri – asigurări de viaţă, asigurări de invaliditate, asigurări de şomaj, asigurări de imobil, asigurări de accidente, asigurări de răspundere civilă.

Te-ar mai putea interesa și
Engie investește 50 mil. euro în creșterea capacității de înmagazinare a gazelor din România
Engie investește 50 mil. euro în creșterea capacității de înmagazinare a gazelor din România
Engie, care este și operator de înmagazinare a gazelor naturale, prin Depomureș, investește 50 de milioane de euro în creșterea capacității depozitului din Mureș....
MAE: Încă 69 de persoane au fost repatriate astăzi în România din Liban
MAE: Încă 69 de persoane au fost repatriate astăzi în România din Liban
Un nou grup de 69 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea ...
Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, începe plata cuponului numărul 16 pentru obligațiunile emise acum patru ani
Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, începe plata cuponului numărul 16 pentru obligațiunile ...
Conducerea Agroserv Măriuța S.A. informează onvestitorii de Bursa de Valori București că va efectua în data de 04.11.2024 ...
Senatul a votat pentru reducerea TVA la 9% pentru mai multe produse de igienă
Senatul a votat pentru reducerea TVA la 9% pentru mai multe produse de igienă
Propunerea legislativă de modificare a Codului fiscal a fost adoptată, luni, de Senat, TVA fiind redusă de la 19% la 9% ...