Ministrul justiţiei bulgar: Sofia poate îndeplini până la finalul anului recomandările din raportul MCV

Bulgaria poate îndeplini până la finalul acestui an toate recomandările incluse în raportul elaborat în luna ianuarie de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu privire la reforma justiţiei şi combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul bulgar al justiţiei Ţeţka Ţaceva, relatează BTA.
Economica.net - lun, 19 iun. 2017, 15:15
Ministrul justiţiei bulgar: Sofia poate îndeplini până la finalul anului recomandările din raportul MCV

Ţaceva a amintit că o misiune a Comisiei Europene s-a aflat în cursul acestei luni la Sofia, pentru a se informa despre stadiul implementării recomandărilor din ultimul raport MCV.

Ea a recunoscut că există o întârziere în planificarea modificărilor pentru a asigura o distribuire mai echitabilă a volumului de muncă în rândul judecătorilor şi procurorilor şi şi-a exprimat speranţa că MCV va fi ridicat la sfârşitul anului 2018, dar a subliniat că acest lucru depinde de măsura în care Bulgaria reuşeşte să pună în practică recomandările executivului comunitar.

Ministerul Justiţiei lucrează activ la elaborarea viitoarei legislaţii anticorupţie, a continuat ministrul bulgar al justiţiei, care şi-a reluat promisiunea ca proiectul de lege să ajungă în dezbaterea parlamentului în luna septembrie.

În legătură cu preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, funcţie pe care Bulgaria o va asigura în prima jumătatea a anului viitor, Ţeţka Ţaceva a avut la Bruxelles întâlniri cu reprezentanţi ai secretariatului general al Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Ea şi-a exprimat speranţa că priorităţile trio-ului preşedinţiilor Estonia-Bulgaria-Austria vor fi adoptate marţi de Consiliul Afaceri Generale al UE, reunit la Luxemburg, la care va participa şi premierul bulgar Boiko Borisov.

Potrivit Ţeţkăi Ţaceva, preşedinţia bulgară a Consiliului UE va avea trei priorităţi în domeniul justiţiei – crearea Biroului procurorului public al UE, elaborarea unei noi strategii în domeniul justiţiei pentru perioada 2019-2023 şi adoptarea unui regulament privitor la deciziile judecătoreşti referitoare la problemele copilului.

Marţi, ministrul bulgar al justiţiei se va întâlni cu membrii Comisiei de libertăţi civile, justiţiei şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE) şi va avea o întrevedere cu secretarul-general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

Te-ar mai putea interesa și
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei pe plan local
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei ...
Fintech-ul Tarfin anunță că începând cu luna noiembrie 2024, fostul director Financiar al companiei Valentina Seiciu (foto) preia funcția de director general, după retragerea din această......
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 la 500 de lei în patru ani
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 ...
Ministerul Energiei a semnat astăzi trei contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare cu Electrocentrale București, ...
ANOFM: 31.009 locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Românii pot aplica pentru 209 de posturi în străinătate, oferite prin rețeaua Eures
ANOFM: 31.009 locuri de muncă sunt vacante la nivel național. Românii pot aplica pentru 209 de posturi în străinătate, ...
Agenţii economici pun la dispoziţie un număr de 31.009 locuri de muncă la nivel naţional, în timp ce angajatorii din ...
Agroland Agribusiness raportează venituri de 44,4 milioane de lei, în scădere cu 4%, pentru primele nouă luni din 2024
Agroland Agribusiness raportează venituri de 44,4 milioane de lei, în scădere cu 4%, pentru primele nouă luni din 2024
Agroland Agribusiness (BVB: AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea ...