Peste 2.000 de fermieri au primit banii pentru tomatele româneşti. Şase milioane de euro, plătite până în prezent

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a plătit până în prezent peste 27 de milioane de lei (6 milioane de euro) unui număr de 2.003 beneficiari ai programului de susţinere a tomatelor cultivate în spaţii protejate, a anunţat, marţi, MADR.
Economica.net - mar, 20 iun. 2017, 09:52
Peste 2.000 de fermieri au primit banii pentru tomatele româneşti. Şase milioane de euro, plătite până în prezent

În perioada următoare, fermierii vor mai primi alte 1,294 milioane de lei, respectiv 280.000 euro.

Potrivit unui comunicat al MADR remis marţi AGERPRES, cei mai mulţi agricultori care au primit deja sumele în conturi provin din judeţul Olt (1.099 beneficiari), Giurgiu (598) şi Buzău (89). În funcţie de documentaţiile depuse de către direcţiile agricole judeţene, urmează a fi efectuate plăţile şi pentru restul celor înscrişi pentru ciclul 1 de producţie, care au valorificat pe piaţă cantităţile prevăzute până la data de 15 iunie, respectiv circa 4.500 beneficiari.

‘Restul celor înscrişi în program care nu au livrat pe piaţă cantităţile prevăzute pot face dovada comercializării tomatelor cultivate în spaţii protejate în ciclul 2 de producţie, şi anume perioada noiembrie-decembrie 2017’, se arată în comunicatul MADR.

Numărul total al celor care s-au înscris în acest program este de 7.323 beneficiari din toate judeţele ţării, cei mai mulţi înscrişi fiind din judeţele Olt, Giurgiu, Galaţi, Dolj, Buzău, Teleorman, fapt ce demonstrează interesul deosebit manifestat de producătorii agricoli pentru această formă de sprijin.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg dovedită cu documente justificative.

Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Conform datelor statistice, consumul mediu de tomate pe locuitor în România se ridică la 31 de kilograme, faţă de 34,5 kg în UE, iar producţia reprezintă 20,27% din producţia totală de legume produsă în România. La nivelul anului 2015, producţia de roşii a fost de 101.881 tone în sere şi solarii.

Importurile de roşii se ridică anual la 50.000 de tone şi costă în jur de 35 de milioane de euro, în timp ce exporturile sunt de 16 ori mai reduse, respectiv de numai 3.000 de tone, cu o valoare de 2 milioane de euro.

Resursele financiare pentru aplicarea schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179,75 milioane de lei, contravaloarea în lei a 40 de milioane de euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...